Asemenea predecesorilor săi, suceveanul Leca Morariu a înregistrat o bogată activitate cultural-artistică, atât la nivel local, cât mai ales, la nivel naţional. „Enciclopedia Bucovinei” (coord. de Emil Satco şi Alis Niculică) prezintă numeroase etape de formare şi culturalizare a folcloristului bucovinean. Dintre cele multe menţionate în lucrarea citată se remarcă studiile superioare la Cernăuţi, doctoratul în Litere, la Universitatea din Cluj-Napoca, având o teză dedicată verbului, „Morfologia verbului predicativ român”, prezentată în anul 1921. Ulterior, profesor şi decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie de la Universitatea din Cernăuţi, între anii 1922-1924, respectiv prorector al aceleiaşi universităţi, în anii 1936-1938. Un element esenţial din parcursul bio-bibliografic al folcloristului Leca Morariu a fost înfiinţarea revistei „Făt-Frumos”, pe care a şi condus-o (1926-1944), la care se adaugă multe altele. Folcloristicii, Leca Morariu i-a dedicat un timp special şi aparte. Astfel, iese la iveală, în anul 1915, volumul de folclor literar „De la noi (Poveşti bucovinene)”, reeditat azi în alte două volume, publicate în anii 1970 (Colecţia DRUM) şi 1983, apărută la editura Minerva, pe baza căreia au fost analizate textele. În prefaţa la volumul „De la noi. Poveşti, poezii şi cimiliturile populare”, din 1983, Petru Rezuş (un alt mare folclorist bucovinean) consemnează locurile principale de unde Leca Morariu avea să culeagă materialul folcloric: „Din Pătrăuţi pe Suceava, acest sat minunat din Moldova de Sus, şi-a cules şi Leca Morariu primele şi apoi multe sale piese folcloristice şi tot de aici le-a trimis la revistele, unde au fost publicate, inaugurând activitatea sa de folclorist”. În linii generale, volumul este complet, inserând mare parte din genurile şi speciile literaturii folclorice. Partea I este dedicată poveştilor populare (basmele culese); cea de-a doua parte este cea a poeziilor populare (lirica); în fine, ultima secţiune, a III-a, are ca material folcloric cimiliturile populare. Despre stilul discursiv al operelor folclorice culese de Leca Morariu, istoricul literar bucovinean Constantin Loghin evidenţiază aspecte definitorii, fiind de părere că „O onorabilă excepţie face volumul de poveşti «De la noi» al lui Leca Morariu. El abundă de frumuseţi artistice. Un stil armonios şi neîntrecut de vioi, o limbă pitorească şi capricioasă, care nu se sfieşte, când o cere subiectul, să devină familiară, o bogăţie uimitoare de vocabular poporal, o imaginaţie vioaie, pe alocurea plină de invenţii naive, un dialog întrerupt de replice antitetice, o abundenţă caracteristică în întrebuinţarea diminutivelor, o reproducere fidelă a felului de a gândi a ţăranului cu predispoziţia lui firească de a versifica, iată atâtea şi atâtea calităţi care fac din autorul acestui volum mai mult decât un folclorist”. Simbolurile sunt peste tot în creaţiile folcloriştilor bucovineni. De pildă, ce ar putea semnifica sacul din basmul popular „Împăratul-Alb şi Împăratul-Roşu”? Nu cumva simbolistica termenului depăşeşte limitele concretului? Şi atunci sacul este un element puternic simbolizant, trimiţându-ne mai întâi la obiectul de bază al lui Moş Crăciun, un sac în care găsim ascunse darurile ce urmează să fie date printre copii, doar dacă au fost cuminţi. Sacul din poveste este plin cu poveşti, iar o poveste prezintă alte şi alte situaţii-surpriză. Sacul, în general, este cel încărcat cu de toate, iar întrebuinţarea acestui obiect în spaţiul rural întăreşte şi mai mult ideea ancestrală a unor lucruri de uz casnic din popor. (Fragment din Conferinţa Internaţională CISL Suceava, 2024)
Prof. SERGIU CRĂCIUN
Comentarii