Handbal masculin, tineret

O victorie şi un eşec, bilanţul naţionalei României în dubla cu Austria

> Suceveanul Bogdan Şoldănescu este antrenorul principal al echipei

Prima acţiune a naţionalei masculine de tineret cu suceveanul Bogdan Şoldănescu antrenor principal s-a încheiat cu două partide de verificare în compania Austriei, în sala „Apollo” din capitală. România a pierdut meciul de vineri cu 28-29, după ce jucătorii noştri au ratat nu mai puţin de 5 aruncări de la 7 metri! Echipa noastră a câştigat cel de-al doilea joc, disputat sâmbătă, 1 noiembrie, cu 34-29. Naţionala masculină de tineret se pregăteşte pentru campionatul european de anul viitor, care va avea loc în România, în perioada 8-19 iulie.

„Pentru primul stagiu de pregătire împreună, am fost plăcut surprins de determinarea şi atitudinea arătate de jucători. Deşi timpul a fost scurt, cred că am reuşit să implementăm un joc modern în viteză, dar mai avem mult de muncă. Cele două meciuri cu Austria au fost benefice pentru a ne putea raporta la o echipă care a participat recent la Campionatul Mondial la această categorie de vârstă. Îi felicit pe jucători pentru modul în care s-au angajat la efort”, a declarat antrenorul sucevean Bogdan Şoldănescu.

Din selecţionata României au făcut parte şase jucători de la CSU Suceava, Codrin Dascălu, Emanuel Şerban, Teodor Ilucă, Eduard Rusu şi Răzvan Rîpă.

31 octombrie: ROMÂNIA – AUSTRIA 28-29 (11-14)

  • România: Ştefan, Rîpă, Horotan – Dascălu 6, Dumitrescu 4, Negrilă 4, Dumitru 3, Tăut 3, Puşcaş-Ilisei 3, Rusu 2, Popa 1, Moldovan 1, Şerban 1, Ilucă, Andronic, Moţăţăianu, Dăneasa.
  • Antrenori: Bogdan Şoldănescu, Ionuţ Puşcaşu, Răzvan Szopka.

1 noiembrie: ROMÂNIA – AUSTRIA 34-29 (17-13)

  • România: Rîpă, Horotan, Ştefan – Moldovan 6, Dumitrescu 5, Dascălu 5, Ilucă 4, Tăut 4, Şerban 3, Negrilă 3, Stanciu 3, Dumitru 1, Buzu, Puşcaş-Ilisei, Dăneasa, Orban, Moţăţăianu, Rusu.
  • Antrenori: Bogdan Şoldănescu, Ionuţ Puşcaşu, Răzvan Szopka.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI