Câmpulung Moldovenesc

„Biblioteca – hub activ de învăţare digitală pentru comunitatea judeţului Suceava”

Recent, la Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc, s-a încheiat a doua sesiune de formare pentru bibliotecarii suceveni „Biblioteca – hub activ de învăţare digitală pentru comunitatea judeţului Suceava”. Am fost informaţi că, în această a doua sesiune de cursuri, bibliotecari din reţeaua publică a judeţului au participat la activităţi de formare menite să le dezvolte competenţele digitale „pentru implementarea cu succes a proiectului la nivelul întregii comunităţi”. Participanţii au beneficiat de instruire susţinută de experţi acreditaţi, prin module teoretice şi practice care au vizat: > utilizarea instrumentelor digitale moderne; > gestionarea platformelor educaţionale online; > comunicarea digitală şi relaţionarea cu publicul prin mijloace electronice;

metode inovative de învăţare asistată de tehnologie. Aflăm că, la finalul cursului, care este organizat în sesiuni online (sincron şi asincron) şi face-to-face, cu 60 de ore de formare, bibliotecarii au obţinut certificări de formatori în domeniul competenţelor digitale, urmând să sprijine derularea programelor de alfabetizare digitală destinate comunităţilor locale. Proiectul are ca scop principal transformarea bibliotecilor publice din judeţul Suceava în hub-uri comunitare de învăţare digitală, spaţii deschise pentru formare, informare şi sprijin tehnologic – contribuind astfel la creşterea incluziunii digitale în judeţ. Proiectul este derulat de Consiliul Judeţean Suceava în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, Biblioteca Municipală Câmpulung Moldovenesc şi unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, fiind finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta 7: Transformarea digitală.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI