Din păcate, noi înşine ne-am procopsit, şi asta fiindcă n-am fost în stare să limpezim, să ne asumăm istoria relaţiilor cu ruşii / sovieticii, cu conducătorii lor, cu colosul imperial mereu agresiv de la Răsărit, deşi de la Cantemir încoace incursiunile lor de jaf şi cucerire, oştile staţionate pe pământul nostru ne-au despărţit de cultura europeană, de partenerii occidentali de neam latin sau saxon. Pe deasupra, încă de pe vremea ţarilor (înainte de Revoluţia din Octombrie, 1917) există o propagandă rusă foarte eficientă care, la început, prin intermediul bisericii pravoslavnice a negat realitatea tragică a cuceririlor, a supunerii şi a jefuirii sistematice a bogăţiilor prezentând-o ca pe o eliberare de păgâni, de satana, dar ca pe o apropiere de Grădina Maicii Domnului, Maica Rusia.
Şi tot din păcate, de 35 ani n-am fost în stare să dezlegăm partea ascunsă, firele încâlcite ale comunismului, ideologie sub faldurile căreia a venit înrobirea, sclavia poporului român faţă de Stalin şi URSS, faţă de KGB şi GRU – care nu ştiu să se fi retras vreodată din România, serviciile lor secrete fiind înfrăţite cu SSS (Serviciul Securităţii Statului) Român.
Doar că voturile rusofililor suveranişti, extremişti-legionaroizi AUR-SOS-POT vin, nu numai din marea turmă a analfabeţilor, a neinformaţilor şi a idioţilor utili, vin şi din zona unor clase privilegiate înainte de 1989: clasa muncitorilor producători de bunuri, pe primul plan fiind minerii, apoi constructorii de maşini, oţelarii şi metalurgiştii, apoi peste 4 milioane de membri PCR, sutele de mii de securişti şi informatori, sutele de mii de activişti de partid şi de sindicat, cu toţii eligibili pentru a primi un apartament la bloc, un televizor color, o Dacia sau un ARO peste rând, o pensie bună, burse pentru copii şi un loc gratuit la cămin ori creşă, pentru locuri gratuite în staţiunile balneare, abonamente la cantinele de lux ale PCR… A nu se omite că, până prin anii 1968 se intra în şcolile medii şi în învăţământul superior atât pe baza examenelor de admitere cât şi cu dosarul de cadre de la PCR, în lipsa căruia erai respins (ca subsemnatul la Şcoala Horticolă!)…
Or după 1989 privilegiaţii n-au mai fost reprezentaţi decât de unele sindicate păstrătoare a moştenirii de dinainte de 1989, cu lideri auto-aleşi de 35 ani, îmbuibaţii tranziţiei, unii dintre cei mai bogaţi români pe bănuţul sindicaliştilor, iar privilegiile mai toate s-au topit, nu deodată, ci concomitent cu scăderea în sondaje şi deci a bazinelor electorale ale PSD, ale stângii care nu au mai avut cu ce le satisface dorinţele, poftele. Motiv pentru care mulţimile, sărăcimea, pensionarii au schimbat direcţia, îndreptându-se din nou către vechii stăpâni, securisto-naţionalişti, aşa-zişii suveranişti care-şi revendică moştenirea ceauşistă, susţinuţi mediatic şi financiar de noul ţar, Vladimir Putin.
Societatea românească nu a fost deloc pregătită pentru această schimbare de perspectivă: după 2004, anul admiterii în NATO şi apoi după 2007, an al admiterii în Uniunea Europeană, peste 80% dintre cetăţeni au considerat că lupta cu rămăşiţele lagărului socialist şi cu securism-comunismul ceauşist s-a încheiat, iar această grăbită estimare a permis ca, în dosul refacerii nivelului de trai, al deschiderii graniţelor şi al exodului lucrătorilor români spre Occidentul hiperdezvoltat, forţele obscure ale trecutului doar adormit să se trezească, dând apă la moară rusofililor suveranişti şi extremişti, care au început să capete consistenţă şi curaj având la bază mulţimile fără prea multă carte, ca pretutindeni în Europa civilizată. Pretutindeni cu aceeaşi susţinere financiar-mediatică a serviciilor secrete putiniste.
Unii analişti îşi pun întrebarea cum s-a ajuns aici, dar în fapt situaţia putea fi anticipată de serviciile statului, de statistică şi de sociologi, dacă ar fi existat clarviziunea şi intenţia de a scăpa de „trecutul care ne doare“, trecut ascuns sub preş care acum iese urât la vedere şi încearcă să sugrume atât rezultatele obţinute prin jertfa a peste 1.000 de victime la revoluţie cât şi cu 35 ani de paşi deloc modeşti pentru alinierea la bunăstarea, cultura şi civilizaţia lumii occidentale!
PS: am preferat var. lui Caragiale – procopsit!
























Comentarii