Consiliul Judeţean Mehedinţi a aprobat, în şedinţa de marţi, 5 august, alocarea sumei de 200.000 de lei ca ajutor de urgenţă pentru familiile din judeţul Suceava devastate de recentele inundaţii.
Preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu, a subliniat importanţa solidarităţii în astfel de momente critice, evocând experienţele similare prin care a trecut judeţul Mehedinţi în urma dezastrelor naturale.
„Ştim bine cât este de greu să te trezeşti peste noapte cu toată agoniseala de-o viaţă luată, la propriu, de viituri, dar ceea ce s-a întâmplat în Suceava depăşeşte orice imaginaţie. Este important să fim solidari şi chiar dacă situaţia financiară nu este foarte bună, am decis să oferim acest sprijin şi ca o fărâmă de speranţă că Dumnezeu ne dă puterea să mergem mai departe şi să fim mai puternici cu fiecare grea încercare a vieţii” a declarat Aladin Georgescu.
Preşedintele CJ Mehedinţi l-a felicitat pe omologul său din Suceava, Gheorghe Şoldan, pentru modul în care a gestionat criza şi a promis sprijin suplimentar ori de câte ori va fi nevoie. Totodată, Georgescu a mulţumit consilierilor judeţeni pentru susţinerea acordată prin votul unanim. CJ Mehedinţi s-a alăturat astfel altor consilii judeţene care au oferit ajutor financiar pentru reconstrucţia comunităţilor din Suceava. (N.B.)


























Comentarii