Ziua Naţională a Contabilului Român

„Tradiţie pentru viitor. Evoluăm împreună!”

> Este propusă o schimbare de paradigmă: „dincolo de utilizarea instrumentelor digitale, o nouă mentalitate profesională, cea care reinventează profesia”

Filiala Suceava a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) a sărbătorit, la Eden Garden, Ziua Naţională a Contabilului Român, un „eveniment cu tradiţie”, aşa cum au evidenţiat organizatorii.

Ajunsă la cea de-a XXI-a ediţie, manifestarea s-a desfăşurat sub sloganul „Tradiţie pentru viitor. Evoluăm împreună!” şi a adus în prim-plan „digital mindset-ul care transformă ADN-ul contabil pentru era #SmartAccounting”.

În deschidere, celor prezenţi li s-a adresat Aurel Sauciuc, preşedintele Filialei Suceava a CECCAR, acesta felicitându-şi colegii cu prilejul sărbătoririi „profesiei contabile” şi împlinirii, pe 14 iulie, a 104 ani de la înfiinţarea Corpului Experţilor şi Contabililor Autorizaţi din România. „Este o zi importantă în viaţa economiştilor, contabililor şi experţilor contabili. La mulţi ani tuturor sărbătoriţilor, multă sănătate şi toate cele bune invitaţilor şi colaboratorilor noştri!” a spus Aurel Sauciuc, după care a fost prezentat mesajul Consiliului Superior al CECCAR, prin Elena Ecaterina Chivu, preşedintele acestei structuri. De asemenea, au luat cuvântul şi au transmis aprecieri şi urări, prefectul Traian Andronachi; Stelian Simerea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean; prof. univ. dr. Carmen Năstase, decanul Facultăţii de Economie, Administraţie şi Afaceri a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava; prof. dr. emerit Emil Horomnea de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; Liliana Agheorghicesei, preşedintele Patronatului Judeţean al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici şi Mijlocii; Nicolae Muha, preşedintele Judecătoriei; Adrian Păduraru managerul Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava. Participanţi au fost şi subprefectul Camelia Damian; Ana Maria Litvinchevici, vicepreşedintele Consiliului Superior al CECCAR; Daniela Ştirbu, director executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică, şi Adrian Popoiu, primarul oraşului Siret. Universitatea „Ştefan cel Mare” a mai fost reprezentată de prorectorul conf. dr. Mariana Lupan, prof. univ. dr. Elena Hlaciuc şi lector univ. dr. Marin Sorin Ciubotariu. Totodată, au onorat evenimentul reprezentanţi ai Colegiului Naţional Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Oficiului Registrului Comerţului, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Camerei de Comerţ şi Industrie, Baroului de avocaţi, BNR Suceava, Exim Bank, UJCOOP, CentroCoop şi Spitalului Municipal Vatra Dornei.

Tema ediţiei din anul acesta a Zilei Naţionale a Contabilului român a fost „Digital mindset: Gândeşte digital & acţionează inteligent în era #SmartAccounting”. Aceasta propune o schimbare de paradigmă: „dincolo de utilizarea instrumentelor digitale, este nevoie de o nouă mentalitate profesională, cea care reinventează profesia”. Astfel, în cadrul panelului de discuţii, Mihai Ilie Maierean, expert contabil autorizat, a oferit „o perspectivă despre modul în care digital mindset-ul transformă ADN-ul contabil”.

Manifestarea a inclus şi Topul local al membrilor Filialei Suceava a CECCAR, trofee şi diplome fiind acordate la categoriile experţi contabili, contabili autorizaţi, societăţi de expertiză contabilă şi societăţi de contabilitate. Evenimentul s-a încheiat cu momente de socializare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI