Viceprimarul Sucevei spune că municipiul e copleşit de câini abandonaţi din localităţi învecinate

> Câini declaraţi morţi în acte de o asociaţie din Berchişeşti ar fi de fapt abandonaţi în Suceava

 Viceprimarul municipiului Suceava Dan Ioan Cuşnir a declarat, vineri, că adăpostul public pentru câini fără stăpân, administrat de Primăria Suceava, s-a transformat într-un model de bune practici la nivel naţional datorită eforturilor din ultimele opt luni.

„Adăpostul din Suceava a beneficiat de modernizarea ţarcurilor, mărirea capacităţii şi spaţiilor de cazare, asigurând bunăstarea animalelor, ceea ce a condus la o mortalitate extrem de scăzută” a precizat Cuşnir.

Acesta a subliniat succesul a două campanii majore de sterilizări gratuite pentru câinii cu şi fără stăpân, care au contribuit la reducerea abandonului.

Mai mult, în 2025, adăpostul a capturat aproximativ 400 de câini de pe străzile oraşului, a facilitat 178 adopţii şi a înregistrat doar 108 decese, dintre care doar 2 eutanasii din motive medicale.

Cu toate acestea, viceprimarul a avertizat că Suceava se confruntă cu o problemă gravă cauzată de câinii abandonaţi din localităţile învecinate.

„Municipiul Suceava nu poate gestiona câinii abandonaţi şi aduşi din localităţile limitrofe. Pur şi simplu nu mai facem faţă numărului mare de câini care sunt aduşi în Suceava” a afirmat Cuşnir.

În ultima lună, aproximativ 100 de câini au fost capturaţi de pe străzile oraşului, însă „străzile ne sunt, din nou, pline de câini. Nu au căzut din cer, ci au fost abandonaţi şi aduşi din alte localităţi” a adăugat acesta.

Viceprimarul spune că se ridică semne de întrebare privind activitatea adăpostului din Berchişeşti, gestionat de Asociaţia „Un nou început, o nouă viaţă”.

Conform rapoartelor oficiale, în primele două trimestre ale anului 2025, acest adăpost a capturat 517 câini din unităţile administrativ-teritoriale (UAT) cu care colaborează, raportând 512 decese (181 câini eutanasiaţi şi 331 decedaţi din alte cauze).

„Deci au capturat 517 câini, dintre care 512 au decedat” a spus Cuşnir, care sugerează că o parte din aceşti câini ar fi fost abandonaţi pe străzile Sucevei, fiind declaraţi morţi în acte, ceea ce contribuie la supraaglomerarea cu câini fără stăpân din oraş.

Viceprimarul a criticat lipsa adăposturilor proprii şi a politicilor de gestionare a câinilor fără stăpân în localităţile învecinate, ceea ce pune presiune pe infrastructura Sucevei.

„Tragem un semnal de alarmă asupra faptului că localităţile învecinate nu au adăposturi proprii şi nici politici coerente de gestionare a câinilor fără stăpân” a spus acesta.

Pentru a aborda această criză, Cuşnir a făcut un apel către cetăţeni, Poliţia Locală şi autorităţile statului: „Rugăm cetăţenii, Poliţia Locală şi autorităţile statului să ne sprijine în demersul nostru de a sancţiona, conform legilor în vigoare, abandonurile de câini din localităţile învecinate.

Suceava nu este doar a Primăriei. Suceava este si a autorităţilor şi a tuturor cetăţenilor. Doar împreună vom reuşi să facem ordine şi în problema câinilor fără stăpân abandonaţi în Suceava”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI