O delegaţie de investitori germani a explorat oportunităţile de afaceri în judeţul Suceava

 Peste 20 de reprezentanţi ai mediului de afaceri din Germania s-au aflat în judeţ în perioada 23-24 iunie 2025, în marja Forumului internaţional „Dinamica afacerilor transfrontaliere în Europa de Est: Regiunea de Frontieră România – Ucraina – Moldova”. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, reunind companii din domenii precum tehnologie, construcţii, industria auto, alimentară şi farmaceutică.

Luni, delegaţia, condusă de preşedintele AHK România, Sebastian Metz, a fost primită la Sala Unirii din Palatul Administrativ de administratorul public al judeţului, Cezar Ioja, alături de reprezentanţi ai Primăriei Suceava, Universităţii „Ştefan cel Mare”, Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Aeroportului „Ştefan cel Mare” şi SC Parcuri Industriale Bucovina SA.

Discuţiile au vizat oportunităţi de investiţii, cu accent pe proiecte majore precum modernizarea aeroportului, dezvoltarea Zonei Libere Suceava, extinderea autostrăzii A7 până la Siret şi reabilitarea drumurilor judeţene.

„Le-am vorbit invitaţilor noştri despre proiecte reale: modernizarea aeroportului, dezvoltarea Zonei Libere Suceava, aducerea autostrăzii A7 până la Siret, modernizarea reţelei de drumuri judeţene. Toate sunt priorităţi ferme ale administraţiei Şoldan. Le-am transmis partenerilor noştri germani că Suceava nu doar că are un potenţial uriaş, ci şi voinţa politică şi administrativă de a-l valorifica” a declarat Cezar Ioja.

Alte subiecte au inclus învăţământul dual, colaborarea cu universitatea în domenii precum automatizările şi industria alimentară, Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoşani şi oportunităţile oferite de parcurile industriale. Companiile germane şi-au exprimat interesul pentru recrutarea forţei de muncă, identificarea furnizorilor locali, deschiderea unităţilor de producţie şi extinderea relaţiilor comerciale, mai ales în contextul reconstrucţiei Ucrainei.

Marţi, forumul a continuat la parcul industrial din Siret, cu sesiuni de prezentări şi întâlniri B2B între investitori germani, autorităţi din România, Ucraina şi Moldova, precum şi antreprenori locali.

Delegaţia a vizitat luni Universitatea „Ştefan cel Mare” şi Consiliul Judeţean Botoşani, urmând ca după forum să se deplaseze la Cernăuţi (Ucraina) şi Bălţi (Republica Moldova) pentru întâlniri similare. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI