Preţuieşte moaştele ca prezenţă vie, nu ca rămăşiţă a trecutului, şi fii transparent pentru har, aşa cum trupul sfântului este transparent pentru veşnicie.- Cinsteşte pe martirul care a murit întru adevăr, mărturisind credinţa cu preţul vieţii sale, fiind model de verticalitate spirituală într-o lume ce pare tot mai fără repere.
- Sfinţeşte-ţi cetatea sufletului prin credinţă viu lucrătoare, întărind-o prin primirea harului dumnezeiesc, precum Suceava a fost binecuvântată prin aducerea celui ce a dobândit cununa sfinţeniei.
- Rămâi statornic în Adevăr şi nu fugi de cruce, căci mucenicia nu este excepţia, ci forma maximă a vieţii creştine trăite întru adevăr.
- Asumă-ţi public demnitatea de creştin, nu ca fapt privat, căci vieţuirea întru Hristos nu se ascunde, ci ea luminează în întuneric şi se face pildă în cetate.
- Priveşte cu nădejde spre moaştele Sfântului Ioan, luând de la el îndemnul şi curajul de a deveni trup viu al lui Hristos în lume.
- Apără memoria sfinţilor ca pe o comoară de mult preţ şi lasă-te prefăcut întru totul, trup şi suflet, prin adumbrirea Duhului Sfânt trimis de Fiul prin voia Tatălui.
- Întemeiază-ţi viaţa pe Piatra cea neclintită, nu pe nisipul trecător al lumii, căci adevărata putere vine din jertfirea de sine şi rugăciunea aşezată înaintea tronului Preasfintei Treimi.
- Fă-l pe Sfântul Ioan părtaş năzuinţei tale spre îndumnezeire, prin cinstirea moaştelor sale, care nu vorbesc, ci ard neputinţa, nu argumentează, ci convertesc împietrirea inimii.
- Caută cu evlavie spre trupul îndumnezeit al mucenicului, dovada vie a ceea ce omul poate deveni când crede şi iubeşte pe Dumnezeu şi pe sfinţii Săi.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor




























Comentarii