A mea. „Singuratecă ea mă aşteaptă să-i vin acasă. / În lipsa mea ea se gândeşte numai la mine, / ea cea mai dragă şi cea mai aleasă / dintre roabele sublime. / Ei i se face rău de singurătate / ea stă şi spală tot timpul podeaua / până o face de paisprezece carate / şi tocmai să calce pe dânsa licheaua. / Ea spală zidul casei cu mâna ei / şi atârnă pe dânsul tablouri / ca să se bucure derbedeul, e-hei / căzut de la uşă-n ecouri. / Ea îşi aşteaptă bărbatul beţiv / Ca să-i vină acasă / şi degetele albe şi le mişcă lasciv / pentru ceafa lui cea frumoasă. / Pregătindu-i-le de dezbătat / ea ţine în boluri şi zeama acră, / părul lung şi negru şi-l întinde de la uşă spre pat / să nu greşească bărbatul niciodată / drumul predestinat.” (Nichita Stănescu, în vol. „În dulcele stil clasic”, 1970)
Castitate. Castitatea este, aparent, cea mai bogată, şi unica comoară a femeilor. Şi, totuşi, cea mai mare parte din ele o lasă, în final, să le fie furată, observa cineva, într-o societate. „Pentru că e foarte greu, totuşi, să păstrezi la infinit o comoară ce-şi pierde valoarea în timp şi a cărei cheie o poartă, inevitabil, numai bărbaţii” – răspunse o doamnă trecută prin viaţă.” (Balzac)
Dorinţă. Un evreu burlac, sărac şi singuratic trăia în acelaşi apartament cu mama lui, care era nevăzătoare. În rugăciunile sale zilnice, îl tot implora pe Dumnezeu să-i îmbunătăţească viaţa. La un moment dat, Domnul s-a îndurat de el şi i-a spus că îi poate împlini doar o singură dorinţă. Evreul spune: Mulţumesc, Doamne! Singura mea dorinţă este ca mama mea să vadă cum frumoasa şi blânda mea nevastă viitoare agaţă de gâtul fiicei noastre un colier de 20.000.000 dolari în Mercedesul meu, parcat lângă bazinul vilei mele superbe din Beverly Hills! Dumnezeu concluzionează, căzut pe gânduri: Mai am multe de învăţat de la evrei…
Frison. „Când Domnişoara Ri îşi muşca buzele privindu-mă era limpede că eu trecusem de fapt prin corpul ei, prin mintea ei, prin fantasmele ei şi că frisonul fin exprimat de buza de jos era semnul unui cataclism intern, al unui orgasm produs undeva în adâncuri.” (Matei Vişniec, „Negustorul de începuturi de roman”)
Hetairă. „Termenul «hetairă» – tovarăşă, însoţitoare, prietenă – rămâne mai degrabă ambiguu şi poate chiar eufemistic. E clar că e forma feminină a lui «hetairos», denotând o femeie întreţinută de un singur bărbat care are în schimb acces sexual exclusiv la ea, fără însă a-i fi soţ legitim şi locuind, de regulă, în altă casă. În principiu, o hetairă putea accepta sau nu un partener de relaţii amoroase.(…) O «porne» este, în schimb, reversul fără nume şi chip al hetairei. Ea aparţine lumii promiscue a bordelului, ca o marfă care are un preţ: cum observa James Davidson («Courtesans…», 1997), nume brutal «comerciale» de prostituate ca «Didrachmon» sau «Obole» (din care se trage şi românescul «obol» – n.a.), ambele fiind de fapt nume de monede antice de mică sau medie valoare, reflectă depersonalizarea acestor femei, adesea de condiţie (cvasi)servilă. Spre deosebire de «porne», care e făţiş o marfă, hetaira participă la schimbul de daruri, asemenea cu poeţii, dacă e să-l credem pe Pindar. Ea cedează insistenţelor erotice în schimbul unor daruri alese, însoţite de un întreg arsenal de gesturi şi de solicitări persuasive. Ca o antică «Damă cu camelii» sau «escortă» din vremurile noastre, hetaira îşi găseşte sau însoţeşte amantul la «sumposia», cărora frumuseţea şi nu o dată spiritul ei viu le conferă strălucire.” (Zoe Petre, „Amoruri de vânzare”)
Pudoare (rurală). „De muşcat şi de pişcat, / Nu scrie popa păcat! / Nici de vârât mâna-n sân, / Nu-i părintele hapsân! / Numai… de la sân la vale, / Cică… nu prea e cu cale!”
Ziceri (…silvane). S-a spus – pe drept cuvânt – că fratele cel mai bun al românului a fost codrul. (Un enunţ, din păcate, fără o reciprocă valabilă). Pădurea ne-a dat casă, masă, lemn de foc, leagăn şi sicriu, tot ea ne-a dat adăpost în multele vremuri de restrişte şi jale şi ne-a oferit temeiuri, ajutor pentru refacerea vetrelor pustiite de cotropitori. Era firesc ca pădurea (cu arborii, florile, jivinele ei) să se reflecte în expresii înţelepte, în ziceri pline de tâlc, dar şi de farmec. Admirabile, dar prea puţin cunoscute, relevate, explicate. Şi, din păcate, aproape uitate astăzi. Aşadar: Abanos. A se ţine abanos = a se conserva foarte bine, a arăta mai tânăr decât vârsta reală. Bardă. A fi cioplit din bardă = a fi grosolan, bădăran. Căpriori. A-i muta căpriorii = a da cuiva o palmă zdravănă. Cireş. A privi la cineva ca la un cireş copt = a privi cu admiraţie, cu poftă. Ciuhă. Buhă din pădure = se spune despre o femeie neîngrijită. Coajă. Nu-l curăţa de coajă = spune de-a dreptul, fără înconjur. Corn (arbore). Câte coarne în copac = mulţi, nenumăraţi. Codru. A aştepta ca pe un codru verde = a aştepta cu mult dor, dorinţă. A visa codri verzi = a spera lucruri imposibile. Codru fără lupi nu este = printre oameni sânt şi buni şi răi. E bun doar de codru = nu e bun de muncă. Hoţ de codru = Unul care fură fără frică, fără ruşine. I s-a închis calea în codru = i s-au curmat drumurile, libertatea. Crâng. A lua crângul în cap = a fugi, de frică, foarte repede. Bate crângul să sară iepurii = caută să găsească, să dobândească ceva ascuns, greu de obţinut. S-a întors crângul morii = s-au schimbat vremurile. Creangă. A ajunge la creangă verde (…) = a reuşi în afaceri, a te îmbogăţi. A umbla creangă = a rătăci fără rost, a umbla razna, hai-hui. Cuc. A fi îmbrăcată ca cucu-n pene = a fi foarte frumos îmbrăcată. A sta precum cucul pe cracă = a fi gata de plecare. Curmei. A face din tei curmei = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. Fag. Cap de fag = om prost. Fân. A-şi pune fân în ciubote = a se îmbogăţi. Flori. Copil din flori = prunc născut din iubire nelegiuită. (Şi unde se putea desfăşura, împlini pasiunea ilicită decât la poale de pădure ori în poiana smălţuită cu flori, departe de privirea moralizatoare a obştii?). Frăsinel. A umbla de frunza frăsinelului = a umbla fără rost, a fi haimana. Grindă. „Azi am să-ncrestez în grindă” (G. Coşbuc). Astăzi, nimeni nu mai cunoaşte sensul originar al acestui vechi obicei, menit să ajute „ţinerea de minte”, să dovedească un angajament, o tranzacţie, o înţelegere. O altfel de „însemnare” era şi nodul legat la colţul basmalei, la cingătoare, ori o aţă legată la mână. Ajuns acasă, omul îşi amintea ceea ce îi promisese vecinului ori negustorului. Iarbă. Cu iarba-n gură = mort. Înverzi. A i se înverzi ochii = a simţi o durere intensă, a-i fi foarte dor de cineva. Lămâie. A-i plăcea ca grecului lămâia = a-i plăcea un lucru foarte mult. Lemn. A căra lemne în pădure = a aduce celui bogat; a aduce un lucru acolo unde el nu este de lipsă. A intra în lemne de Crăciun = a cădea pe gânduri. A pune de mămăligă cu lemne verzi = a) a acţiona ineficient, inutil; b) a se băga într-o mare primejdie. Leurdă. A pieri ca leurda = a dispărea, a fi trecător, vremelnic. Liliac. Un liliac de copil = un copil frumos ca o floare. Pădure. Câmpul e cu ochi şi pădurea cu urechi = toate ajung să se cunoască, toate ies la iveală.
Comentarii