(21 martie)
vremea trecută a poveştilor
cei mari intrau în casă la mine cu
bocancii lor potcoviţi, suna metalul pe pardoseală ca
toaca
de la sfântul Spiridon, exilatul pe deal,
sub poale verzi de tei şi corcoduşi.
uneori intrau cu cizmele de cauciuc puturos proletar
rezistent la apă la moarte şi la noroi, acesta
se ţinea scai de ele şi nu le dovedea, oricât de
viteaz lipicios şi sălbatic îl somau ploile.
în casă la mine veneau doar veşti în cuvinte încrucişate,
mă rog, şi eu priveam cruciş, are strabism, se mirau
babele
vecinele cu ghioc cititoarele în bobi, cafea şi frunze, cu
cine o semăna, capra de mă-sa e grasă şi frumoasă, se uită
la tine drept, de zici că-ţi vrea sufletul şi te tâmpeşte
dacă eşti bărbat, nu-i fie de deochi.
cuvintele încrucişate erau despre alte capre, de fapt,
mai ales
despre cea duioasă şi tragică, rămasă fără iezi şi gata
să dea foc lupului şi lumii
rareori despre aia care sare masa cu iada ei care sare casa
ascultam şi nu înţelegeam ce e cu sportul la capre
cu privirile piezişe de la mine la mama şi retur
cei mari spuneau lucruri trăsnite, mai mult poveşti
cu fete care nu au fost cuminţi şi le-a luat dracul,
ori le-a mâncat lupul,
ori le-a pus gând rău vrăjitoarea cu oglindă,
ori au intrat în camera unde nu era voie şi acolo au rămas
toate poveştile aveau cleşti în final, ca rădaştele
din mai, spaima primăverilor noastre inocente
toate poveştile erau complicate, unele
aveau nevoie de beep şi bulină de vârstă, nu că ar fi
contat
ori că-i păsa cuiva
treceam prin poveşti ca gâsca prin apă, cum completau
babele
experte în zoologie de-a şasea gimnazială
se lipea de mine doar minciuna cu furnica şi greierele,
bietul cântăreţ leneş, cum cântă el vara şi moare
de foame iarna, cu scripca lui, cu aerele lui de artist
a fost ultima minciună-poveste, pe urmă, adevărul mic şi
negru,
cu hârşâit metalic (ca de elitre) a intrat în casă la mine
definitive
greierele nu-i imaginea de sine a vreunui artist ratat,
nu-i pildă despre lene şi hărnicie
mult mai simplu, e lecţia despre cum să reduce
numărul sfinţilor din calendar şi să te închini numai
de două sărbători, una de viaţă, una de moarte
VALERIA MANTA TĂICUŢU
Comentarii