O întrebare rar pusă, deşi este absolut necesar să aibă un răspuns sau mai multe, este: cine „alfabetizează” poporul politic, economico-financiar sau juridic în ţara asta? Reacţiile populaţiei ne spun că nimeni; ba, mai mult, consider (şi nu doar eu) că informaţiile pe majoritatea subiectelor importante pentru fiecare sunt manipulatorii în folosul unui grup restrâns de „păpuşari” sau minciuni evidente menite a „aburi” cetăţeni needucaţi, numiţi şi „analfabeţi funcţionali”. Aceştia reprezintă cam 50% din cei cu drept de vot şi sunt fericiţi de condiţia lor, dorind de multe ori să ne dea şi sfaturi! Pentru că noi, românii, nu vrem să ne implicăm decât verbal, prin critici şi „idei” salvatoare considerăm că alţii au datoria (?!?) de a ne educa şi pe teme care nu ţin de „curicula” şcolară, respectiv instituţiile de învăţământ. Sunt şi cetăţeni care recunosc că şi familia trebuie să contribuie la pregătirea cetăţenilor (mai ales tineri), pentru provocările pe care viaţa cotidiană le rezervă. Dar, de fiecare dată, familia nu are timpul necesar educaţiei complete a copiilor. Nu recunosc decât accidental că nu prea sunt membri ai familiei suficient de educaţi pentru a da informaţii utile şi complete pe aceste subiecte!
Dacă în familie subiectele unei educaţii legate de temele expuse mai sus sunt în rare cazuri abordate şi prezentate mulţumitor, aşteptările se îndreaptă spre şcoli şi universităţi. De ce nu poate, decât în puţine cazuri, şcoala acoperi aceste necesităţi educaţionale pe care aproape toţi le dorim? Din simplul motiv că programa şcolară este foarte încărcată, inclusiv cu informaţii necesare unui număr infim de viitori specialişti, iar asemenea subiecte se mai abordează doar în cadrul „orelor opţionale”, la care puţini tineri se prezintă. În învăţământul universitar accentul se pune pe studiul de specialitate, cu slabe şanse ca subiecte precum finanţele, politica (internă sau externă), legislaţia şi aplicarea ei în justiţie etc. să mai stârnească interesul. Nici măcar la nivel minim-informativ! Efectul? Nu prea suntem pregătiţi şi am devenit „unilaterali”, specialitatea şi atât!
Un efect negativ în „educarea” populaţiei pe aceste subiecte îl are mass-media, care selectează, practic, doar subiecte de senzaţie („ştirile de la ora 5” generalizate!), respinge abordări şi analize competente făcute de specialişti (nu fac suficientă audienţă!) şi chiar refuză un minim experiment în acest sens (nu ar fi o pierdere mare pe zona publicităţii plătite). Iar dacă televiziunile comerciale (şi presa scrisă!) au o scuză, cele care sunt finanţate şi de la buget (copios!), ar trebui să abordeze asemenea teme! Obligatoriu.
Pregătirea tinerilor, viitorii cetăţeni cu responsabilităţi pe toate planurile, în ţările cu sistem educaţional avansat (mă refer la cel de masă, nu la cazuri excepţionale!), cuprinde OBLIGATORIU şi materii care nu sunt în aria de pregătire de specialitate. Cei care urmează o pregătire tehnică au şi examene la materii din zona umanistă şi invers! Este un exemplu bun, îl admirăm şi nu-l aplicăm. Iar cunoştinţele absolut necesare în viaţa cotidiană ar fi exact din zona materiilor complementare celor profesionale strict. Mai mult, educaţia extraşcolară pe domeniile de mai sus merită finanţată de stat, pentru că asigură o „deschidere” în plus cetăţeanului pe piaţa muncii, în administraţie, politică etc. şi nu poate fi atât de uşor „aburit” de şarlatanii care sufocă viaţa publică.
Dar se vrea? Nu prea cred şi bănuiesc că şi dumneavoastră aveţi aceeaşi părere… Buni meseriaşi, consumatori fideli, iubitori de facil şi dezinteresaţi de viaţa „cetăţii”. Cam aşa vor să fie „cetăţeanul model”… Şi le „iese”!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii