La sfârşitul săptămânii trecute, la Roman, au avut loc întrecerile prilejuite de desfăşurarea Campionatului naţional de Qwan Ki Do – arme tradiţionale, juniori şi seniori, la care au participat 239 sportivi de la 27 de cluburi de Qwan Ki Do din întreaga ţară (9 judeţe şi 18 localităţi). Competiţia s-a desfăşurat pe trei probe de concurs: Thao Lo, Song Luyen şi Giau Dau.
De la Clubul Sportiv „He Pai” Suceava au participat 18 de sportivi, 13 juniori şi 5 seniori, cu vârste cuprinse între 14 şi 54 de ani, a căror muncă a fost răsplătită cu un total de 13 medalii, din care 3 de aur, 3 de argint şi 7 de bronz.
La proba tehnică (Thao Lo), sportivii suceveni au obţinut următoarele rezultate: locul al treilea – Eduard Ţabrea (juniori, 13-15 ani, masculin, proba baston lung), locul al doilea – Sabina Vornicu (juniori, 16-17 ani, feminin, proba baston lung), locul al treilea – Maria Bejenaru (juniori, 16-17 ani, feminin, proba baston lung), locul al treilea – Dan Grigoriu (seniori, 18-39 ani, masculin, centuri negre – 2 Long Gian), locul întâi – Dan Gaşpar (seniori, 18-39 ani, masculin, centuri negre – proba baston lung), locul al doilea – Francesca Scepanschi (seniori, 18-39 ani, feminin, centuri negre – 2 Long Gian), locul al treilea – Florin Duceac (veterani peste 50 ani, masculin, centuri negre – Ma Dao).
La proba de luptă regizată (Song Luyen), la juniori, 16-17 ani, feminin, locul al treilea a fost obţinut de Sabina Vornicu şi Iulia Sandu.
La proba de luptă, la juniori, 13-15 ani, feminin, pe locul întâi s-a clasat Daria Huţan, la juniori, 13-15 ani, masculin, pe locul al treilea s-a situat Eduard Țabrea, la juniori, 16-17 ani, feminin, locul întâi a fost ocupat de Sabina Vornicu.
La seniori, 18-39 ani, masculin, centuri negre, locul al doilea a fost obţinut de Dan Grigoriu, în timp ce Dan Gaşpar a ocupat al treilea loc pe podium.
„Emoţiile au fost principalul adversar”
„Studiul armelor tradiţionale este ramura din Qwan Ki Do cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai dificilă din perspectiva atingerii unui nivel tehnic foarte ridicat. Spre deosebire de tehnica din Qwan Ki Do, studiul armelor este mult mai personal şi necesită multe ore de pregătire în plus faţă de programul obişnuit de antrenament.
Toţi cei 18 sportivi au avut evoluţii bune şi foarte bune şi, în general, emoţiile au fost principalul adversar care i-a oprit pe unii sportivi din drumul spre medalii.
Felicitări tuturor participanţilor, indiferent de locul pe care s-au plasat, pentru felul în care s-au prezentat, pentru valoarea pe care au adus-o şi ridicarea nivelului tehnic al acestei competiţii.
Mulţumesc pe această cale tuturor celor care au contribuit la această reuşită a clubului nostru!”, a declarat preşedintele Clubului Sportiv „He Pai” Suceava, Ovidiu Zegrea, (centură neagră 4 dang).
Acţiune de promovare a unui nou sistem de luptă: Qwan Ki Do – Vo Dai (full contact)
În cadrul acestei ediţii a campionatului naţional de arme tradiţionale, s-a derulat o importantă acţiune de promovare a unui nou sistem de luptă, care va fi introdus în competiţiile oficiale de Qwan Ki Do la nivel naţional şi internaţional. Este vorba de Qwan Ki Do – Vo Dai, probă de luptă full-contact, pentru care, de aproximativ doi ani, au început pregătirile de implementare din punct de vedere al organizării şi regulamentului, cât şi al pregătirii specifice a sportivilor. Astfel, sub conducerea lui Vo Su Codruţ Befu şi Vo Su Vlad Ciubotariu şi sub atenta coordonare a lui Chan Su Ovidiu Covaci (directorul tehnic al Federaţiei Române de Qwan Ki Do), s-au desfăşurat numeroase stagii de pregătire în diverse locaţii din ţară pentru însuşirea metodicii de antrenament specific pentru Qwan Ki Do – Vo Dai.
La Roman, au fost organizate două meciuri demonstrative de Qwan Ki Do – Vo Dai pentru ca numerosul şi entuziastul public „să facă cunoştinţă” cu noul sistem de luptă. Cei interesaţi au putut viziona şi pe facebook (#qwankidoromania) întregul eveniment, care a fost transmis live. Cele două lupte au fost spectaculoase, captând imediat atenţia celor prezenţi în sală.
„În aceste confruntări au luptat şi doi dintre cei mai apreciaţi sportivi ai Clubului Sportiv «He Pai» Suceava: Dan Grigoriu – centura neagră 1 Dang şi Dan Gaşpar – centura neagră 1 Dang. Ambii sportivi au demonstrat un nivel ridicat de pregătire, care le-a permis să-şi domine adversarii şi să-şi asigure victoria.
Considerăm această acţiune un real succes şi aşteptăm feedback din partea instructorilor şi sportivilor interesaţi de această nouă probă de luptă.
Mulţumim conducerii Federaţiei şi organizatorilor acestui important eveniment!”, a mai declarat dl Ovidiu Zegrea. (A.B.)

































Comentarii