BEJ a anunţat repartizarea mandatelor de parlamentar

> AUR are un senator şi trei deputaţi, PSD şi SOS au câte un senator şi doi deputaţi, PNL un senator şi un deputat, iar POT şi USR câte un deputat

BEJ Suceava a anunţat, vineri, repartizarea mandatelor de parlamentar în judeţul Suceava.

Astfel, câştigătorul alegerilor este AUR, care are un senator, Virgiliu Georghe Vlăescu, şi trei deputaţi, Petru Gabriel Negrea, Lucian Florin Puşcaşu şi Veronica Grosu.

La egalitate, PSD şi SOS au câte un senator şi doi deputaţi.

Au fost aleşi din partea PSD senatorul Ioan Stan şi deputaţii Eugen Bejinariu şi Mirela Adomnicăi.

Din partea SOS au fost aleşi Rodica Cuşnir – senator, Alexandru Băişanu şi Ioan Lăzăroi – deputaţi.

PNL îl va avea reprezentant în Senat pe Gheorghe Flutur şi pe Ioan Balan în Camera Deputaţilor.

Partidul Oamenilor Tineri (POT) va trimite în Camera Deputaţilor pe Gheorghe Valentin Răducea, iar USR pe Emanuel Ungureanu.

Reprezentantul PNL în BEJ Suceava, consilierul local Lucian Harşovschi a explicat că din rezultatul votului s-au putut repartiza direct 6 mandate de deputat astfel: 2 AUR; 2 PSD; 1 PNL; 1 SOS.

El a arătat că patru mandate au rămas pentru distribuirea naţională şi a apreciat că, logic, bazându-se pe rezultatul votului/cifre, ar fi fost aşa: 1 AUR; 1 USR; 1 POT; ultimul, şi cel mai disputat, la PSD („restul cel mai mare”, 1.0774 voturi)

„Dar cum logica nu e logică, ultimul mandat merge la SOS, care are un rest de 1.286 de voturi” a arătat Harşovschi.

El a menţionat că la Senat lucrurile au fost mai clare.

În prima etapă au primit câte un mandat AUR şi PSD, iar, la redistribuire, un mandat PNL şi un mandat SOS.

„Încă o dată vedem cât de important este votul. PNL a ratat la o diferenţă de 182 voturi al doilea mandat de deputat” a precizat Lucian Harşovschi. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI