Primarul Vasile Rîmbu către fostul viceprimar Lucian Harşovschi:

Ne-aţi lăsat o gaură de peste 100 de milioane de lei, care încă se lărgeşte

 > Când ne veţi cere socoteală, să ţineţi cont de acest start greoi şi cu nişte arierate şi datorii extraordinar de mari, a spus edilul-şef

Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, i-a transmis fostului viceprimar Lucian Harşovschi că programul electoral cu care a câştigat alegerile rămâne valabil, dar l-a atenţionat că vechea conducere a primăriei, care spunea că are o experienţă mare în administraţie, nu a prea fost dătătoare de rezultate, în condiţiile în care a lăsat datorii de peste 100 de milioane de lei.

Consideraţiile lui Vasile Rîmbu au fost formulate după ce Lucian Harşovschi, contracandidatul său din alegerile locale, a arătat că „sunt lupte pe care le câştigi şi sunt lupte din care înveţi” şi că „a învăţat că viaţa merge înainte indiferent de obstacolele pe care le întâmpină”.

„Domnule fost viceprimar, eu am să vă dau un citat care probabil vă va consola puţin: Sunt înfrângeri care te ridică şi victorii care te coboară. Aşteptaţi ca să vă ridicaţi” a spus Vasile Rîmbu.

Primarul a remarcat că, prin cererile făcute Harşovschi, arată că citit din programul electoral al primarului.

„El rămâne valabil. Noi vom depune toate eforturile ca să ne ţinem de cuvânt. Însă avem o mică mare greutate. Aţi lăsat, vechea administraţie – o gaură de peste 100 de milioane de lei şi încă-încă se lărgeşte. Ar trebui atunci când ne veţi cere socoteală să ţineţi cont de acest start greoi şi cu nişte arierate şi datorii extraordinar de mari” a arătat primarul Rîmbu.

Vasile Rîmbu crede că toţi vor trage la aceeaşi căruţă

Primarul i-a mai spus fostului viceprimar că, încet-încet, şi fără să insiste foarte mult pe ele, o să i le aducă în prim-plan.

„O să vedeţi că experienţa pe care o invocaţi şi echipa în care aţi fost nu a fost cea mai bună dătătoare de rezultate. Vă asigur că argumentele respective vor fi însoţite de documente şi de faptele de la faţa locului” a mai declarat Vasile Rîmbu.

Primarul i-a asigurat încă odată pe suceveni de toată seriozitatea programului său şi consideră că nu este numai al PSD, pentru că, votând în bloc conducerea municipalităţii, el consideră – şi are toată convingerea – că „toţi vor trage la aceeaşi căruţă şi pentru aceleaşi scopuri”.

„Au fost alegeri locale şi vedeţi că am respectat votul cetăţenilor cu cei doi viceprimari, unul al PSD, unul al PNL şi nu am dus în plan secundar celelalte partide care au reprezentanţi valoroşi în Consiliul Local. Misiunea este comună. Nu trebuie să facem delimitări. Eu mi-aş dori foarte mult ca spectacolele din trecut să nu se mai repete pentru că ele nu sunt generatoare de bucurii generale ci numai pentru cei care sunt amatori de aşa ceva, iar după anumite statistici nu sunt majoritari” a concluzionat Vasile Rîmbu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI