Scumpă şcoală

La o vreme ca asta şi eu îmi amintesc, mă gândesc la… De exemplu, nu-mi uit anume doi amici din vremea şcolii. Unul, dintr-o familie sărăcuţă, cu mulţi copii, venea la ore palid şi buimac de nesomn (avea şi el „normă” la îngrijirea frăţiorilor). Ridicându-se, s-a apucat de meserie (una foarte căutată şi atunci, şi azi), a devenit meseriaş preţuit, acum are firma lui în branşă. Altul, asemenea, fără proptele, a devenit inginer, însă, până să-şi găsească „norocul”, calea profesională pe care o merita, a fost om bun la toate într-un circ, a cusut goblenuri, a făcut milieuri…; acum este şef de divizie într-o mare companie naţională.

…Se zice că şcoala-i scumpă deşi, oficial, e gratuită; şi nu-i minciună. Dar iată în zile ca acestea părinţi isteţi, căutând aşa ceva, găsesc pentru copiii lor caiete foarte ieftine, creioane la 3 lei „legătura”, stilouri de 10 lei etc.

…Nu ştiu cine a zis odinioară că „cine are carte (scrisoare; dacă vrei, pilă etc.) are parte” şi, de asemenea, nu ştiu cine a schimbat înţelesul spunerii cu trimitere la învăţătură, educaţie. Dar am reţinut (deşi înţeleg că nu-i de mare folos informaţia asta) că, scrisă, între „carte” şi „are” nu se pune virgulă.

…Nu mai ştiu nici dacă, în şcoală, elevii mai învaţă să compună scrisori; dar sunt încântat când constat să îi găsesc pe reţelele de socializare scriind – pe subiecte diverse – mesaje corecte, clare, argumentate, cu sens.