Arhivă pentru iulie 10th, 2024

„Recidivă” la încălcarea regimului silvic

„Recidivă” la încălcarea regimului silvic

Actualitate, Crai nou nr. 9284 din 2024-07-10 10 iulie 2024 la 13:20 Comentariile sunt dezactivate

> Gardienii forestieri au confiscat 81 mc şi au amendat cu 10.000 de lei un operator economic din Brodina > Cu trei luni mai devreme, la acelaşi economic controlorii suceveni au constatat abateri identice Printre controalele privind respectarea regimului silvic efectuate de Garda Forestieră Suceava, două s-au remarcat prin amploareaCiteşte

Toate zborurile regulate ale TAROM se desfăşoară conform programărilor

Toate zborurile regulate ale TAROM se desfăşoară conform programărilor

Crai nou nr. 9284 din 2024-07-10, Naţional 10 iulie 2024 la 13:19 Comentariile sunt dezactivate

> Compania anunţă că a ajuns la un acord cu personalul navigant Compania TAROM a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât marţi dimineaţa toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor, aCiteşte

Români de pe cele două maluri ale Prutului, uniţi spiritual prin cultură şi artă la Putna

Români de pe cele două maluri ale Prutului, uniţi spiritual prin cultură şi artă la Putna

Biserica din suflet, Crai nou nr. 9284 din 2024-07-10 10 iulie 2024 la 13:18 Comentariile sunt dezactivate

La numai câteva zile de la împlinirea a 520 de ani de la trecerea la cele veşnice a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirea Putna, „Ierusalimul neamului românesc”, a fost gazda unei manifestări culturale deosebite, menită să aducă în prim plan viaţa şi misiunea voievodului ctitor, prin lansareaCiteşte

Explozie la o casă din Plutoniţa, din cauza acumulării de gaze

Explozie la o casă din Plutoniţa, din cauza acumulării de gaze

Actualitate, Crai nou nr. 9284 din 2024-07-10 10 iulie 2024 la 13:18 Comentariile sunt dezactivate

O explozie s-a produs, luni seara, într-o casă de locuit din localitatea Plutoniţa, oraşul Frasin, ca urmare a acumulărilor de gaze provenite de la o butelie de aragaz. Potrivit maiorului Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, la faţa locului au intervenit pompierii militari cuCiteşte

Inspectorii sanitari veterinari verifică respectarea normelor de bunăstare a animalelor la crescătorii beneficiari de subvenţii APIA

Inspectorii sanitari veterinari verifică respectarea normelor de bunăstare a animalelor la crescătorii beneficiari de subvenţii APIA

Actualitate, Crai nou nr. 9284 din 2024-07-10 10 iulie 2024 la 13:18 Comentariile sunt dezactivate

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava verifică, pe eşantion, respectarea cerinţelor legale în materie de gestionare de către fermierii beneficiari ai subvenţiilor derulate prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. „Verificăm toate aspectele privitoare la bunăstarea animalelor, la fermierii care beneficiază de scheme de sprijinCiteşte

Dor de Vatra Dornei

Dor de Vatra Dornei

Crai nou nr. 9284 din 2024-07-10, Cultură 10 iulie 2024 la 13:16 Comentariile sunt dezactivate

„Amintirile sunt singurul Rai din care nu putem fi izgoniţi” spunea jurnalistul francez Jean-Paul Sartre. Şi câtă dreptate nu-i vom da atunci când, indiferent prin ce depărtări ne-a purtat destinul, ne întoarcem în locurile şi printre oamenii unde am lăsat o parte din noi. Nu le vom mai găsi niciodatăCiteşte

FORT dă ca exemplu accidentul cu 5 morţi de la Cumpărătura

FORT dă ca exemplu accidentul cu 5 morţi de la Cumpărătura

Actualitate 10 iulie 2024 la 13:12 Comentariile sunt dezactivate

Abordarea Comisiei Europene potrivit căreia transportatorii ucraineni nu mai pot fi opriţi nici la vamă, nici în trafic, încalcă grav Constituţia României, motiv pentru care autorităţile române trebuie să refuze categoric aplicarea acestui nou acord, susţin reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), scrie Ziare.com. Potrivit sursei citate, care preiaCiteşte

Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în incluziunea religioasă şi socială a romilor (I)

Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în incluziunea religioasă şi socială a romilor (I)

Crai nou nr. 9284 din 2024-07-10, Documentar 10 iulie 2024 la 13:06 Comentariile sunt dezactivate

Am întâlnit ţigani credincioşi Etnia romă a fost privită întotdeauna de majoritari ca o lume exotică, cu legile ei, românul întinzând însă mereu o bucată de pâine ţiganului nomad. Răsplătindu-i meşteşugul, dar sancţionându-i totodată orice încălcare a rânduielii, majoritarul l-a obligat pe nomad să se supună legii pământului. Ce iCiteşte

„Mai nu vrea, mai se lasă…“

„Mai nu vrea, mai se lasă…“

Crai nou nr. 9284 din 2024-07-10, În contracurent 10 iulie 2024 la 13:00 Comentariile sunt dezactivate

Când e vorba de manipulat electoratul, social-democraţii sunt mereu cu un pas înainte din 1989 încoace: au venit pe trendul de ei înşişi născocit că reprezintă elita reformatoare a PCR, activiştii cu înalte studii la Ştefan Gheorghiu (unde nu era nevoie de BAC) şi mari experţi în economie, cultură, educaţie…,Citeşte

Dosar penal şi amenzi în valoare totală de peste 7.000 lei

Actualitate, Crai nou nr. 9284 din 2024-07-10 10 iulie 2024 la 12:47 Comentariile sunt dezactivate

> Acestea au căzut pe capul unui şofer care nu a respectat semnalul regulamentar de oprire efectuat de poliţişti Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, fiind, sâmbătă, la ora 1:15, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi desfăşurând activităţi pe linie rutieră, au efectuat semnal regulamentar de oprire unuiCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI