Sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Trei zile de pelerinaj şi manifestări culturale

> Procesiunea cu moaştele sfântului va fi organizată în 22 iunie

Credincioşii din întreaga ţară sunt aşteptaţi la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru a participa la prăznuirea liturgică a Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. Sărbătoarea va include un program amplu de evenimente liturgice şi culturale.

Evenimentele vor debuta sâmbătă, 22 iunie a.c., la ora 18:00, cu mult aşteptata Procesiune „Calea Sfinţilor”. Racla cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou va fi purtată de clerici şi monahi pe străzile oraşului Suceava, într-un traseu care va include opriri la numeroase biserici şi locuri de importanţă istorică şi spirituală.

Traseul procesiunii va fi următorul: ieşirea din curtea Catedralei Arhiepiscopale pe Strada Ion Vodă Viteazu, cu prima oprire la Biserica „Învierea Domnului”. Se va continua pe Strada Ana Ipătescu, cu oprire la Biserica Domniţelor, urmată de Strada Petru Rareş şi oprire la Biserica „Sfântul Dumitru”. Procesiunea va parcurge Strada Curtea Domnească, Strada Vasile Alecsandri şi Strada Mihai Eminescu, cu următoarea oprire la Biserica „Sfântul Nicolae”. De aici, traseul va continua pe Strada Mărăşeşti spre Biserica „Naşterea Domnului” (Catedrala), unde va fi cea de-a cincea oprire. După această oprire, se va merge pe bulevardul George Enescu şi Strada Universităţii, cu o nouă oprire în intersecţia Nordic. Următoarea oprire va fi în faţa Universităţii „Ştefan cel Mare”, după care se va parcurge bulevardul 1 Mai spre Primăria Municipiului Suceava şi Palatul de Justiţie, unde vor avea loc alte două opriri. Traseul va continua spre Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, cea de-a zecea oprire, şi se va încheia la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” pe Strada Mitropoliei.

Duminică, 23 iunie, credincioşii sunt invitaţi să participe la Sfânta Liturghie arhierească începând cu dimineaţa, iar de la ora 18:00, un concert de muzică bizantină va aduce un moment artistic deosebit, tradiţional în ajunul hramului. După concert, va avea loc Slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, urmată de Sfânta Liturghie de noapte, oficiată în paraclisul Catedralei Arhiepiscopale.

Luni, 24 iunie, în ziua pomenirii aducerii moaştelor Sfântului Ioan cel Nou în Cetatea Sucevei, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului. Sărbătoarea va fi încheiată cu Parastasul Voievozilor, o slujbă de pomenire a domnitorilor Moldovei, desfăşurată în Cetatea de Scaun a Sucevei. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI