Casa cu poveşti din satul Călineşti-Cuparencu

Toate casele au poveşti. Acestea au fost scrise fie de cei care le-au construit, fie de cei care şi-au dus zilele în ele, fie de cei care le-au îngrijit şi nu le-au lăsat să moară. Unele au avut norocul să-şi poarte poveştile peste ani, dacă au întâlnit oamenii potriviţi care le-au mai călcat pragul, le-au transmis poveştile şi le-au dus mai departe. Iar oamenii potriviţi apar aşa, răsărind, şi ei, tot dintr-o poveste frumoasă.

Poveşti din trecut

Povestea de faţă ar putea începe în urmă cu vreo douăzeci de ani, când inginerul Florin Usatiuc, din Vatra Dornei, dimpreună cu poetul Ioan Manole, „oameni cu drag de poezie şi cu drag de Eminescu”, spune despre ei interlocutoarea mea, Narcisa Caciur Nicşan, au avut ideea să cumpere o casă bucovineană, ceea ce Florin Usatiuc a şi făcut. Cumpărată din Ulma, estimată la acea vreme să fi avut vreo sută de ani, casa din lemn se află în curtea bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din satul Călineşti-Cuparencu şi despre ea este vorba în povestea noastră.

Însă povestea merge undeva mai adânc în istorie, în anii 1791-1798, când aici, în satul Călineşti-Cuparencu, a fost construită, de către mazilul Mihalachi Cuparencu, o biserică din piatră, sfinţită în anul 1805, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Aşa s-a transmis vorba din om în om, că sfinţirea s-ar fi făcut la insistenţele bunicului lui Mihai Eminescu, Vasile Eminovici. Acesta ar fi locuit, împreună cu soţia sa, Ioana, peste drum de biserică, la casa cu nr. 27, şi l-ar fi convins pe preotul Nicolae Săvescu să sfinţească lăcaşul în care a slujit multă vreme ca dascăl, după cum pomenesc izvoarele istorice, numele lui apărând pomenit pentru prima dată pe 14 noiembrie 1804, cu ocazia botezului unui nou născut din sat. Dascălul Nicolae Eminovici a încetat din viaţă pe 20 februarie 1844 şi a avut opt copii. Între ei, Gheorghe, tatăl lui Mihai Eminescu, care a plecat de aici mai întâi la moşia boierului Balş din Dumbrăveni şi apoi s-a mutat la Ipoteşti.

Aici, în curte, unde a fost un vechi cimitir al bisericii, a fost adusă casa bucovineană cumpărată de inginerul Usatiuc, casă asemănătoare celei în care a locuit dascălul Vasile Eminovici. Casă cu cerdac, acoperită cu şindrilă, pe piloni de lemn, aşezată în loc binecuvântat de preotul Vasile Popovici, care, cu voia obştii, a îngăduit amplasarea ei în vecinătatea bisericii. A fost apoi dotată cu câteva piese de mobilier şi obiecte de epocă, în ideea de a fi un „punct documentar Eminescu”.

Un bust al poetului, creat de sculptorul botoşănean Marcel Mănăstireanu, a fost amplasat în faţa casei şi dezvelit pe 19 iunie 2005, dată la care biserica, supusă unor lucrări de renovare la începutul anilor 2000, a fost resfinţită.

Tot atunci, în anul 2005, satul Călineşti-Cuparencu a fost inclus în circuitul de desfăşurare a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, organizat sub egida Consiliului Judeţean Suceava. O dată pe an, la 15 ianuarie, de ziua naşterii lui Mihai Eminescu, se depun coroane de flori la bustul din faţa casei.

…şi poveşti din prezent

Povestea din prezent începe acum câţiva ani, în vremuri grele, de pandemie, când părintele paroh Vasile Popovici oficia slujbele afară, în curtea bisericii, unde a fost creat un altar de vară, din motive lesne de înţeles. Aici, dimpreună cu consătenii săi, ascultând cu evlavie sfânta slujbă, acompaniată de ciripit de păsări de toate felurile, interlocutoarea mea, Narcisa Caciur Nicşan, a privit în jur, a admirat grădina şi a dat iarăşi cu ochii de casa donată de inginerul Florin Usatiuc. O mai privise gânditoare de câteva ori, cu gând să facă ceva, dar se luase cu viaţa. Casa se cerea îngrijită „şi m-am gândit că e momentul să fac ceva, să implic comunitatea în acţiunea aceasta. Aşa cum se făcea pe vremuri, când se organizau clăci, la care participau tot satul”.

Şi-a spus că vremea clăcilor s-o fi dus, dar că oameni gospodari mai sunt, aşa că a cerut şi a obţinut binecuvântarea părintelui Popovici şi şi-a eliberat programul încărcat („oricum stăteam prea mult în birou”). Părintele a zâmbit, a binecuvântat şi a îndemnat-o să facă tot ce trebuie pentru a da o viaţă nouă acestei case.

Primul care a apărut în curtea bisericii, într-o sâmbătă, a fost localnicul Aurel Steiciuc, care, deşi îşi foloseşte mai greu mâna dreaptă, a cosit toată iarba, numai el ştie cum. Apoi au apărut copiii din clasa a VII-a de la Şcoala Gimnazială Călineşti, împreună cu diriginta lor, au întors-o, au strâns-o („a fost ca o joacă, dar cu folos”), apoi s-au toaletat copacii („ca să se vadă casa”).

După asta, Narcisa Caciur Nicşan a bătut satul şi a căutat oameni pricepuţi, „care se pricep la tehnica veche de uns a casei, care ştiu care sunt materialele potrivite şi proporţiile corecte”. I-a găsit, printre ei şi unul – acum în vârstă de 80 de ani – care a ajutat acum 20 de ani la instalarea ei în curtea bisericii, dar şi câteva femei mai tinere, „căci trebuie putere să lucrezi cu lutul”.

Copiii au fost şi acum de mare ajutor, spre bucuria doamnei Caciur Nicşan, care tare şi i-a dorit în curtea bisericii, să dea viaţă locului şi „să simtă că fac parte din această comunitate”. N-au apucat să frământe lutul, cum şi-ar fi dorit ea, dar au strâns fânul şi au făcut căpiţe, apoi au golit cele două încăperi ale casei: „Au ajutat cu scoaterea mobilierului şi a obiectelor aflate înăuntru, pe care le-au dus în altă clădire, pentru a putea elibera locul, ca să fie văruit. Asta a bucurat pe toată lumea, căci era multă muncă să te plimbi de la o casă la alta cu atât de multe obiecte câte erau acolo: vase de lut, putini, mobilier, o consolă cu oglindă, masă, scaune…”.

Apoi au ajutat la trotuarul montat acum 20 de ani, pus tot de Aurel Usatiuc. „Acum a trebuit rebordurat, cu piatră pe care a donat-o familia mea. Am contribuit financiar personal, nu foarte mult, dar au trebuit recondiţionate picioarele unor bănci exterioare, aduse tot de domnul Usatiuc, au fost date la sablat”. De ajutor au fost şi cei trei băieţi ai săi şi alături i-a fost şi familia, şi tatăl său şi, cu gândul bun, şi mama, deşi prinsă cu grijile firmei.

S-a lutuit interiorul, care, la data discuţiei noastre, era în proces de uscare. Urma să fie văruit cu var alb, care să dea luminozitate încăperilor. „Deşi exteriorul a fost văruit, interiorul era foarte întunecos, tavanul era jos, ferestrele sunt mici, trebuia să o luminăm cu un var” mi-a explicat interlocutoarea.

Toate se întâmplă la vremea lor

Narcisa Caciur Nicşan ar fi vrut ca toate acestea să se întâmple în primăvară, să vină aici copiii, poate cu bunicii lor, dar vremea nu a permis. 1 iunie ar fi fost o zi potrivită pentru o activitate artistică aici, dar şi-a dat seama că lucrările de curăţenie sunt mai ample decât a estimat, astfel încât s-a decis că 15 iunie este o zi potrivită, „în care să facem comemorarea lui Mihai Eminescu şi să cinstim ceea ce avem”. Căci mai au un Ioan Cozmei, o Carmen-Veronica Steiciuc, originari din acele locuri, poeţi pe care nu i-au uitat.

Pe 15 iunie 2024, dată la care se împlinesc 135 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu, în prezenţa invitaţilor, părintele Vasile Popovici va oficia o slujbă de Te Deum, care este o slujbă de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu în anumite ocazii festive din viaţa personală sau din cea socială a credincioşilor, apoi va urma parastasul, la care se vor ruga pentru odihna sufletului nepotului dascălului Vasile Eminovici, după care va urma un scurt moment artistic, prezentat de elevii Şcolii Gimnaziale Călineşti în faţa casei din povestea noastră.

Şi mai speră Narcisa Nicşan să mai urmeze şi altele, în zilele ce vor urma: să se adune mai des copiii acolo şi să organizeze activităţi artistice, căci sunt mulţi copii talentaţi în zonă, să vină acolo femeile care ştiu să coase cămăşi tradiţionale. „Înainte se mai făcea un bal, cu ocazia hramului bisericii, acum nu se mai organizează pentru că tineretul nu mai răspunde la acest fel de manifestări”. Poate după ce se va restaura căminul cultural, acum în lucru. „Mi-aş dori ca lumea să iasă de la biserică şi să se oprească în jurul casei, să mai schimbe o vorbă, două, aici, pe locul prin care mai mult ca sigur că l-au purtat paşii şi pe autorul «Luceafărului». Căci nu se poate să nu fi venit el măcar o dată la bunicii paterni şi să fi păşit în locul acesta nemaipomenit de frumos” spune Narcisa Caciur Nicşan.

Mai speră ca cineva, cândva, să scrie o monografie a satului, în care să adune toate filele sale de istorie, pe care să o poată citi şi copiii, să nu uite cine sunt şi de unde vin, să simtă că formează o comunitate de poveste, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI