Arthur Suciu (n. 1974, în Suceava) a debutat cu poezie în 2023 după mai multe volume de studii, eseuri şi proză. Reîntors în zona bucovineană pentru proiecte universitare remarcabile, autorul mărturiseşte că a scris poemele în timpul pandemiei, după moartea mamei sale, şi că este autor de fragmente existenţiale şi autoficţiuni. Cartea este notabilă din mai multe puncte de vedere, actuală stilistic, însă miza ei esenţială este o încercare de găsire a identităţii pierdute demult iar această căutare devine o criză: intru direct în coşmar / aşa cum un actor intră în grabă în scenă direct din culise / orele de seară sunt acele culise / zilele şi lunile şi anii sunt acele culise / ale coşmarului care se joacă noaptea pe scenă. Oraşul de altădată, străzile labirintice, prietenii, melancolia, deprimarea în faţă unei noi pante versus poezia drept catharsis şi vindecare. Poemul Nu mai rezist mi se pare emblematic pentru întregul volum dar şi pentru întreaga generaţie a anilor de tranziţie cu idealurile de atunci şi actualitate: nu mai rezist la băutură / la singurătate / nu mai rezist să călătoresc departe / nu mai rezist la prea multă cultură / la minciună / la abrupta sinceritate / nu mai rezist să am dreptate / nu mai rezist la proiecte despre o lume mai bună / nu mai rezist până la geamandură / nu mai rezist să mă uit pe netflix / nu mai rezist când dau chix / nu mai rezist la căldură şi la ură şi la eterna cenzură / nu mai rezist să mă plâng / nu mai rezist la televizor / la semafor. Cum afirmă Mircea A. Diaconu, Arthur Suciu măsoară în poezia lui, mai bine decât o fac mulţi alţii, spiritul timpului acestei lumi difuze.
FLORIN DAN PRODAN
Comentarii