Strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava, din zona Parcului Copilului, a redevenit pietonală în fiecare duminică (începând cu cea din 14 aprilie a.c.), ne-a informat viceprimarul Lucian Harşovschi.
Astfel, potrivit invitaţiei sale, până în octombrie a.c., „cei mici, însoţiţi de părinţi sau bunici, pot ieşi cu rolele, trotinetele şi bicicletele pe pietonal, dar şi în parc, unde se află un loc de joacă cu suprafaţă cauciucată”.
Conform unei hărţi a zonei care ne-a fost oferită spre o mai bună înţelegere, este vorba despre porţiunea str. Căii Burdujeni cuprinsă între intersecţia cu str. Călimani şi cea cu str. Calea Unirii. (D.L.)
























Comentarii