După recenta întâlnire cu polipticul „Bărăgan” al regretatei pictoriţe Şerbana Drăgoescu la Artoteca Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, iată, din nou o astfel de lucrare solicitând o privire panoptică, „Obiectul” artistului ieşean Iulian Copăcel, privire greu de închipuit în spaţiul îngust al culoarului de la etajul I al Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava. Dar frumuseţea îşi creează propriile legi, astfel că imposibil de cercetat, de admirat din faţă (la Iaşi, ca şi la Artoteca, a fost preferată dispunerea semicirculară a polipticului), „Obiectul” a putut, poate fi cuprins dintr-un capăt în celălalt cu o privi-re curgând de-a lungul simezelor, fie dinspre primul spre al treisprezecelea panou, fie invers, avantajat de scânteierile auriului, care, observa pictorul, îi dădeau senzaţia tridimensionalităţii.
Expoziţia, curatoriată, ca şi la Iaşi (în martie 2024, la galeria Casei cu absidă „Laurenţiu Ulici”), de poetul şi eseistul Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni, societate partener al Bibliotecii Bucovinei în organizarea expoziţiei, împreună cu Filiala Iaşi a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a fost deschisă luni, 1 aprilie 2024, de Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul instituţiei-gazdă. Prezentată de Alexandru Ovidiu Vintilă în termenii unei meditaţii poetice şi filosofice asupra picturii lui Iulian Copăcel, dar într-o măsură importantă şi de scriitoarea Isabel Vintilă, care, valorificând şi calităţile sale de cadru didactic, a vorbit despre „Obiectul” elevilor de la colegiile sucevene Economic şi de Artă pe înţelesul unei vârste dornice să înţeleagă şi să preţuiască frumosul în cunoştinţă de cauză, expoziţia este întregită, şi ca semnificaţie, în viziunea amândurora, de încă două lucrări, o filă de jurnal şi autoportetul lui Iulian Copăcel. Mai mult, pe un monitor poate fi urmărită pensula pictorului limpezind din magma închipuirii o nouă lucrare.
„Tehnic, a spus Alexandru Ovidiu Vintilă, artistul se desfăşoară şi ajunge la «Obiectul»de faţă pornind de la desenul concret peste care, fin prestidigitator, suprapune schema abstractă. Ansamblul de figuri, înlănţuite într-un dans frenetic, cumva ritualic, conturat cu migala unui desenator pasionat, doar se întrevede, e tonul unei lumi pe care îl acoperă o altă lume, cea generală, mulţimea uniformizată, vacarmul unor spirite impersonale, calpe. Dansul surprins în compoziţia plastică e tendinţa omului de a lupta cu inerţia, de a fi personal, de a se salva, de a deveni el însuşi. Din acest motiv, aş numi arta sa, acest «Obiectul» al lui Iulian Copăcel, drept o «poetică a sinelui», fără doar şi poate, întemeiată existenţial, «un act al profunzimii» (Bachelard), o dispunere înspre şi în sine, o obiectivare care îi oferă autorului posibilitatea să se echilibreze fiinţial.”
În „tehnica suprapunerii” la care apelează Iulian Copăcel, Isabel Vintilă a îndemnat privitorii să identifice siluete feminine, şi nu numai, surprinse în vârtejul, în bucuria dansului şi să vadă în unicul (cel puţin deocamdată) autoportret al artistului „o fereastră”, „pentru că Iulian Copăcel nu poate fi încadrat într-o ramă”.
Cu „lebedele” sale moderne, privite din adâncul suprafeţei „lacului” prin sticla vitrinelor de Vivaldi, Bela Barok, Van Gogh, dar şi, faţă în faţă, cu înţelepciunea sa de deasupra timpului, de Ion Irimescu, putem spune că pictura lui Iulian Copăcel are parte la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbieră” Suceava de una din cele mai neobişnuite şi frumoase puneri în scenă. Apreciată de altfel şi de Iulian Copăcel care, considerând biblioteca „un spaţiu sacru”, a văzut în găzduirea „Obiectului” său aici „o mare onoare”. Fapt care l-a determinat să mărturisească tinereşte „Asta îmi dă curaj!”, stârnind entuziasmul colegienilor şi aplauzele tuturor.
Comentarii