Cu Alex. Ştefănescu, la plecare

Colegă de facultate la Universitatea Bucureşti cu Alex. Ştefănescu, şi cu Domniţa Ştefănescu, amândoi absolvenţi cu doi ani înaintea mea, îl ştiam pe viitorul critic şi istoric literar doar ca sucevean, nefiind mulţi studenţi în Capitală din Bucovina. Apoi l-am cunoscut din presă, reporter şi critic literar, mai târziu întâlnindu-ne şi împrietenindu-ne la Suceava, graţie tatălui său, Alexandru Ştefănescu, un domn distins, iubitor de carte şi de scris, care mă prefera ca cititor şi colaborator al ziarului „Crai nou”, încredinţându-mi, pe lângă articolele sale, amintiri din viaţa familiei şi opinii de cetăţean onest despre mersul ţării şi al oraşului în vremea post revoluţionară.

Luni, 4 martie 2024, ora 12,00, la Biblioteca Bucovinei Suceava: IN MEMORIAM ALEX. ŞTEFĂNESCU

Pe lângă un condei de recunoscut talent, Alex Ştefănescu era şi o persoană fermecătoare, când ajungea la Suceava, la părinţi, dar şi după mutarea lor la Bucureşti, foşti colegi de şcoală, profesori, persoane din rândul autorităţilor locale, autori în diverse stadii ale aspiraţiei sau ale afirmării îl căutau şi se bucurau de căldura şi zâmbetul cu care îi întâmpina la revedere sau când îi erau prezentaţi. Despre unii oameni ai condeiului a scris cu simpatie, dar a fost extrem de selectiv în primirea lor în paginile cărţii care îi va aduce consacrarea, gravarea numelui în viaţa, povestea literaturii române şi a limbii române cât le va fi dat să dăinuiască: „Istoria literaturii române contemporane (1941-2000)”, Maşina de scris, Bucureşti, 2005, cu Domniţa Ştefănescu redactor de carte – „Autorului, scria în deschidere, îi place să-şi imagineze lucrarea sa ca pe o Arcă a lui Noe pe care a luat tot ce era mai frumos, semnificativ şi demn de salvat din literatura română contemporană într-o vreme nefavorabilă literaturii”. Ţin minte că întorcându-mă de la redacţie pe jos, la căderea serii (era spre sfârşit de ianuarie 2006), prin ninsoare, am descoperit-o într-un stand stradal din cartierul meu, masivă, misterioasă, ocrotită într-o teacă de ţiplă de fulgii care o căutau ca nişte fluturi floarea. Mă apropiam de aniversarea zilei de naştere: mi-am cumpărat-o în dar. Abia în noapte, în liniştea casei, am deschis-o şi am răsfoit-o. Şi am trăit cu sentimentul de nedescris al fericirii descoperirea lui Niadi la paginile 1121-1122.

„Istoria”, apropiată imediat de aceea, celebră (cum a devenit şi aceasta), a lui G. Călinescu, avea să fie lansată la Suceava, în momentul final, festiv, al Concursului Naţional de Critică literară pentru liceeni „Mihail Iordache, iniţiat de profesorul Gheorghe Cîrstian şi organizat de Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, al cărui elev fusese şi Alex. Ştefănescu. Şi cred că avea să cântărească hotărâtor în primirea de către scriitor a titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Suceava. În ce mă priveşte, am mai participat la o lansare a „Istoriei”, la Bacău, o lansare cu memorabil fast intelectual, cu prilejul Colocviilor revistei „Ateneu”, conduse, ca şi revista, de Carmen Mihalache, lansare începută la Universitatea „Vasile Alecsandri” şi continuată la decernarea Premiilor „Ateneului” la Centrul Cultural „George Apostu”, când Alex. Ştefănescu a fost încununat cu Marele Premiu al revistei „Ateneu”. De la strălucita manifestare a băcăuanilor, am păstrat în amintire „rugămintea” surâzătoare a acad. Mihai Cimpoi ca, într-o eventuală nouă ediţie a acestei „Istorii” – cu „o viziune panoramică pe care o aşteptam”, „absolut nouă” -, „măcar să fiu menţionat”, convingerea lui Alex Ştefănescu despre „cartea vieţii mele” că „reprezintă, probabil, ceea ce reprezintă rolul lui Hamlet pentru un actor” şi explicaţia emoţiei aparte cu care a primit premiul, onorurile sărbătorii: „fiind sucevean, sunt sentimental”.

De o sărbătoare egală în ordinea inimii avea să aibă parte Alex. Ştefănescu şi la Suceava, şi tot cu Colegiul Naţional „Petru Rareş” implicat puternic în desfăşurarea sa. Era în decembrie 2013, clădirea sălii de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei se umpluse de liceeni, alături de cititori şi de vârste mai înalte, cu toţii dornici să-i asculte conferinţa-pledoarie pentru lectură, pentru respect faţă de literatură şi scriitor şi să urmărească lansarea cărţii „Convorbiri cu Alex. Ştefănescu” de Ioana Revnic. Cu un discurs întotdeauna seducător, Alex. Ştefănescu i-a cucerit pe adolescenţi şi e greu de crezut că vreunul din cei care l-au ascultat cu respiraţia oprită va uita comparaţia literaturii cu o vitamină, a cărei prezenţă sau absenţă se citeşte pentru totdeauna pe chipul omului. Ca un plus sau un minus de distincţie, spiritualitate, frumuseţe. Mişcătoare a fost atunci, nu doar pentru autoarea şi protagonistul cărţii, aşezarea aceloraşi adolescenţi ca o salbă de la intrarea în curtea instituţie până în pragul sălii de la etaj şi primirea cu urale a absoventului deacum 50 de ani al colegiului lor.

Ultima mea întâlnire aievea cu Alex. Ştefănescu s-a petrecut la Sfânta Mănăstire Putna, invitat, împreună cu soţia sa, literata Domniţa Ştefănescu, la ediţia din anul 2016, a X-a, a Colocviilor Fundaţiei „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga – Monahia Benedicta”, întemeiată de acad. Dan Hăulică şi condusă atunci, ca şi acum, de cunoscuta doamnă a culturii noastre Teodora Stanciu, realizatoarea Revistei Culturale Trinitas. Se împlineau zece ani şi de la plecarea la Domnul a fostei noastre profesoare de la Litere şi nu am cum să uit puternica impresie pe care mi-a făcut-o evocarea minţii strălucite şi a omului de omenie de către Alex. Ştefănescu, după slujba de pomenire în cimitirul mănăstirii şi al odihnei sale de veci, cu o nobleţe a recunoştinţei atât de rară azi. Impresie puternică trăită de participanţii la colocviu şi la ascultarea prelegerii, în fapt a confesiunii lui Alex. Ştefănescu despre Eminescu în viaţa sa, „De la Eminescu am învăţat să iubesc natura, cu Eminescu mi-am făcut educaţia sentimentală…”. După cum pentru atâţia şi atâţia cititori, interpretarea sa critică din volumele „Eminescu, poem cu poem. La o nouă lectură: antumele” şi Eminescu, poem cu poem. La o nouă lectură: postumele” a însemnat o vedere proaspătă, deopotrivă adâncă şi apropiată a creaţiei lirice eminesciene, care în anul 2019 avea să fie cinstită cu Premiul pentru Eminescologie al Fundaţiei „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga – Monahia Benedicta”, înmânat lui Alex Ştefănescu la Ateneul Român chiar de ziua sa de naştere. Preşedinta Fundaţiei, Teodora Stanciu a vorbit atunci despre limbajul „foarte prietenos”, în care fostul student al eminescologului Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi-a exprimat „chintensenţa mesajului ideilor” descoperite în poemele eminesciene, limbaj prietenos care avea să fie evocat de mai tânărul şi valorosul istoric literar Daniel Cristea-Enache şi în ediţia de duminică, 25 februarie 2024, a Revistei sale Culturale, deschisă cu vestea dureroasă a stingerii din viaţă a lui Alex. Ştefănescu. Acest limbaj a însemnat deopotrivă şi un pas curajos, de eliberare a cărţilor din carcasa abordărilor teoretice complicate, „savante”, la modă, făcut de literatura de înaltă calitate estetică şi de profundă calitate ideatică spre cititori, pentru lectură. Pentru existenţa literaturii în viaţa oamenilor.

După întâlnirea de la Sfânta Mănăstire Putna, ne-am scris în câteva rânduri, mesaje electronice, eu am continuat să-l citesc în „România literară”, bucurân-du-mă de popasul său în ultimele numere asupra unor scriitori bucovineni. Şi retrăind uneori, neaşteptat, prezenţa sa într-o emisiune TV Trinitas, de Paştele primăverii lui 2020, despre „Învierea Domnului şi regăsirea noastră”, cu chipul pe fundalul verde al unor arbori, care nu mai ştiu dacă era al unor brazi de pe meleagurile natale sau al unor cireşi din mult iubita livadă a anilor săi din urmă.

Însă nu cu această imagine celestă am să-mi închei rândurile da faţă la plecarea omului Alex. Ştefănescu dintre noi, ci cu aceea, decupată de la venirea sa la Suceava, în decembrie 2013, cu liceeni întâmpinându-l cu urale, şi proiectată acum spre timpul care vine, cu scriitorul Alex. Ştefănescu şi cu minunata sa gardă pretoriană, cu vârsta tânără primindu-i, citindu-i cărţile cu sentimentul nevoii vitale a literaturii şi lecturii în umanitatea noastră.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI