Auto. Într-o intersectie, un BMW îi taie calea unui Trabant, care avea prioritate. Şoferul Trabantului se ia după BMW şi la următorul semafor îl ajunge din urmă, se repede la şofer şi dezamăgit şi întristat peste măsură, îi zice: „Apăi… dacă şi noi, ăştia cu maşini nemţeşti, nu ne mai putem înţelege…”
Bătaie. – Eu şi soţia mea suntem împotriva folosirii bătăii pentru educarea copilului. – Şi noi la fel. Pe-al nostru nu-l batem decât atunci când suntem în legitimă apărare!
Beţie. În afara marii iubiri, este acea stare pe care izbutim cel mai greu să o mascăm, ascundem, disimulăm.
Conjugală. – De unde vii la ora asta? – Dar ce caută bărbatul ăsta în patul nostru? – Nu schimba subiectul! De unde vii la ora asta?
Corespondenţă ciudată. În primele zile după apariţia romanului său „Les Miserables”, Victor Hugo era îngrijorat, deoarece editorul nu-i comunicase nicio veste despre primirea pe care publicul o făcuse lucrării sale. Hugo se hotărî să scrie editorului, dar credincios principiului său de a face economie de cuvinte, îi trimise o foaie de hârtie cu un singur semn: „?”. Editorul pricepu că aceasta însemna: „Ce veste?” Şi spre a-i satisface curiozitatea şi totodată spre a fi în notă, îi trimise numaidecât o filă complet albă…
Moarte. 1. Pierderea dorinţei este un fel de moarte lentă, îndelungată. 2. „Când faci dragoste, moartea îşi ia tălpăşiţa.” (Marin Preda) 3. „Viaţa e plăcută. Moartea e liniştită. Tranziţia dintre ele, asta-i problema muritorilor.” (Isaac Asimov) 4. Oare de unde îi vine omului această atracţie spre ideea, spre conceptul de Moarte? Acest gust secret, intrinsec nouă, de a „trece prin oglindă” (cum spunea Jean Cocteau)? 5. Citit de mine undeva, cândva: moartea este atât de sigură de victoria, de invincibilitatea ei finală, încât ne dă, binevoitoare, un „avans” lung cât o viaţă de om pentru a o sfida. Din păcate, nu prea ştim cum să ne folosim şansa. Viaţa, vreau să zic, nu ar trebui „economisită”, ci trăită. Oricum, doamna cu coasa nu ne uită, ea ne aşteaptă, răbdătoare.
Neveste. Două soţii de poliţişti stau de vorbă. Una zice: – Dragă, soţul meu are post lângă o florărie. Niciodată nu mi-a adus vreo floare… – Şi ce? Asta nu-i nimic. Al meu are post lângă Conservator. O conservă n-am văzut până acum…
Ospitalitate. Să-ţi faci oaspeţii să se simtă ca şi cum ar fi acasă la ei… şi chiar şi-ar dori să fie acasă la ei.
Poziţie. Un corb stătea într-un copac şi nu făcea nimic toată ziua. Vine iepuraşul şi-l întreabă: – Corbule, te superi dacă stau şi eu aici şi nu fac nimic toată ziua? – Nu mă supăr, iepuraşule. Iepuraşul se aşază lângă copac şi adoarme, dar, după nici cinci minute, vine o vulpe şi-l mănâncă. Morala: ca să nu faci nimic toată ziua trebuie să fii undeva foarte sus!
Zeloşi. Zelul noilor convertiţi – peste noapte (oare din oportunism… oare doar din prostie, poate din sinceritate? oricum, nu-i judec!) – la o nouă credinţă, religie, opţiune politică – mă plictiseşte. Şi îmi aminteşte excelenta zicere a lui Henri Michaux (de acum aproape un secol): „Cel ce (crede el că) şi-a alungat demonii personali, ne inoportunează, banal, cu noii săi «îngeri personali»”.
Comentarii