Vise şi procente

> Cristian VĂLIANU

7 din 10 copii de la sate n-au mers niciodată la un spectacol de Crăciun sau în excursie de iarnă, deşi îşi doresc aşa ceva. Sau doi din zece copii (19%) sunt trişti în perioada sărbătorilor pentru că îşi văd părinţii stresaţi din cauza banilor.

Cifrele de mai sus sunt rezultate ale unui recent sondaj făcut pe un eşantion de 825 de părinţi, preponderent din mediul rural, dar şi din comunităţi urbane dezavantajate, zone ale societăţii din care au fost chestionaţi, în cadrul aceleiaşi cercetări, şi 535 de adolescenţi.

Condiţia ruralului românesc rămâne pe mai departe, în pofida unor excepţii, sub zodia unui con de umbră pentru interesul aleşilor noştri, cu excepţia perioadelor electorale, când preocuparea pentru uliţa neaoşă a satului atinge cotele sale maxime în căutarea procentelor ce se vor aduna în urnă. Odată numărate voturile, praful se aşează din nou şi doar vreun vânt năstruşnic să-l mai ridice spre alte zări, răspunsurile triste figurând din nou drept majoritare în rezultatele altor sondaje ce vor mai fi făcute.

Pentru viaţa de la ţară, lucruri fireşti într-o lume normală, ca mersul la un spectacol de Crăciun sau o excursie, vor rămâne doar la stadiul de vis de copil sau adolescent, şi atât…

În lipsa unor măsuri reale de dezvoltare a zonei rurale, cu un sprijin concret în acest sens, dincolo de frumuseţea eterică a unor programe cu denumiri optimiste, vom pierde şi puţinul pe care-l mai avem acum şi singurele licăriri de lumină vor fi proiectele izolate ale unor ong-uri ambiţioase ce încearcă să ofere o rază de speranţă norocoşilor aflaţi în zona lor de potenţială acţiune, precum e cel al fundaţiei World Vision România, care a lansat campania „Iarna pe o altfel de uliţă”, prin care vrea să ofere o primă altfel de experienţă în perioada sărbătorilor de iarnă pentru 2.500 de copii din mediul rural.

Pentru un viitor candidat, ar putea fi o provocare ca, la final de mandat, să poată spune că 7 din 10 copii ai comunei au mers într-o excursie de Crăciun.

Asta pentru că tot am vorbit despre vise.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI