La 34 de ani din Decembrie 1989, CAB decide că Iliescu poate fi judecat în dosarul Revoluţiei

> Decizia nu e definitivă

Curtea de Apel Bucureşti a dispus miercuri începerea judecării pe fond în dosarul „Revoluţiei”, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii, însă decizia nu este definitivă.

După mai multe amânări, instanţa a respins toate excepţiile şi cererile ridicate de avocaţii lui Ion Iliescu, fiind constatată legalitatea rechizitoriului întocmit de procurori.

Dosarul „Revoluţiei” s-a plimbat peste patru ani între instanţele şi parchetele bucureştene pe motive de procedură.

În timp, evenimentele din decembrie 1989 au făcut obiectul cercetării în 4.544 de dosare penale. În 112 dosare, Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, din care 25 de generali (10 din cadrul MApN şi 15 din cadrul MI), 114 ofiţeri (32 din cadrul MApN şi 82 din cadrul MI), 13 subofiţeri (8 din cadrul MApN şi 5 din cadrul MI), 36 militari în termen şi 87 civili, în sarcina cărora s-a reţinut că, prin măsurile dispuse sau acţiunile întreprinse, au contribuit la producerea victimelor înregistrate în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Între civilii trimişi în judecată şi condamnaţi sunt foştii membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi foşti miniştri. 

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI