Când aripa înarmată Hamas a poporului palestinian a pornit războiul împotriva Israelului, scopul a fost enunţat cu o claritate înspăimântătoare şi e acelaşi scop de mii de ani: evreii trebuie „aruncaţi în mare“ ca să dispară de pe faţa pământului din teritoriile strămoşilor „noştri“, de aceea nimeni nu trebuie cruţat. Li s-a ivit şi ocazia: festivalul Nova al tineretului evreu şi palestinian unde teroriştii Hamas şi-au făcut intrarea cu un „succes triumfal“ ucigând peste 260 de tineri participanţi, tineri frumoşi, iubitori de muzică, neînarmaţi, dornici de bună înţelegere între ei. Nu cred că istoria consemnează o crimă mai odioasă, mai ticăloasă a comanditarilor şi a luptătorilor Hamas, ucigaşi care nu vor putea scăpa vreodată de acuzaţia de genocid, căci tribunalele împotriva crimelor umanităţii sunt încă funcţionale – au fost filmaţi, li s-a auzit vocea, a lor şi a comandanţilor, iar gloanţele ucigaşe sunt în trupurile victimelor. Şi dacă în apropiere se află armata americană şi trupele marinei militare englezeşti ca acum, cu siguranţă vor ajunge în faţa Justiţiei.
Din ce se vede, teroriştii palestinieni ai Hamas au fost puşi de liderii lor să omoare populaţia şi să cucerească Israelul, numai că am mari îndoieli că războiul a pornit de la respectivii lideri locali, fiindcă cei ce i-au pornit-pregătit şi i-au aprovizionat cu tehnică de luptă, cu arme şi muniţie au fost ayatolahii iranieni, dornici să preia controlul asupra ţărilor arabe şi musulmane, alături, bineînţeles, de Vladimir Putin, cel ce vrea să refacă puterea şi influenţa imperiului rus. Aşadar, palestinieni aruncaţi în război drept carne de tun spre a satisface orgoliile de putere ale Iranului şi ale Rusiei, ale liderilor islamici. Culmea culmilor religioase: să ucizi copii în numele lui Allah ocrotitorul, Allah iubitorul de copii!
Istoria menţionează că teritoriul statului evreu a fost şi este unul dintre cele mai disputate din lume de la începutul istoriei şi până azi şi, cum Biblia păstrează cu sfinţenie sacrificiile milenare ale evreilor, războiul din Orientul Mijlociu menţine trează atenţia întregii umanităţi. În fond, aici s-a născut creştinismul, una din principalele religii ale umanităţii, iar continentele european şi american sunt majoritar creştine. Palestinienii înşişi sunt cei ce au făcut posibilă înfiinţarea statului evreu: părinţii celor de azi şi-au vândut pământurile, iar cumpărătorii evrei au pus parcelă lângă parcelă şi au întemeiat legal statul evreu în 1948, subiect de drept internaţional recunoscut imediat de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de marea majoritate a statelor lumii, cu excepţia unor ţări arabe.
După ce au încasat bani frumoşi pe pământurile lor, urmaşii de azi nu mai recunosc vechile tranzacţii şi cer lumii întregi „dreptate“: alungarea evreilor, de nu, uciderea lor şi înfiinţarea unui stat palestinian în Israelul de azi. În acest scop şi-au început ofensiva împotriva „sioniştilor“ lovind în inima SUA prin distrugerea complexului World Trade Center, adică Turnurile Gemene, clădirile emblematice ale capitalului american, în New York City la 11 septembrie 2001. Atacurile teroriste au continuat pe teren european ucigând sute de copii şi oameni nevinovaţi. Au vrut şi vor cu orice preţ să stârnească ura împotriva evreilor, să genereze al doilea Holocaust (Shoah) după acela al lui Hitler, iar Iranul alături de ţările musulmane i-a sprijinit logistic, diplomatic (nu doar la ONU) şi militar pe terorişti, lăsând a se înţelege că e vorba de un război religios în al XXI-lea secol.
Or adevărata cauză a războiului împotriva evreilor este alta: în 75 ani, Israelul şi-a întemeiat un stat puternic şi prosper, la baza căruia au stat hărnicia, disciplina locuitorilor, şcoala înaltă şi democraţia, ceea ce nu era posibil în ţările musulmane înapoiate, „republici islamice“ sau state autocratice, monarhii (semi)religioase în care legea de bază e sharia, iar drepturile cetăţeneşti sunt o glumă sinistră. De aceea, frica de pătrundere a democraţiei şi a libertăţilor cetăţeneşti îi determină pe liderii arabi să facă orice pentru distrugerea modelului statal evreiesc şi dacă se poate să facă dispărut creştinismul.

























Comentarii