Un om al străzii în vârstă de 54 de ani a fost găsit mort, joi, pe bancheta din spate a unui autoturism abandonat în apropierea unui punct de lucru al unui atelier de dezmembrări auto de pe strada Florilor din Suceava.
Situaţia a fost sesizată Poliţiei de administratorul atelierului, care a informat că, la scurt timp după ce a ajuns, joi, la punctul de lucru, un om al străzii a venit şi i-a spus că l-a găsit pe prietenul său, tot om al străzii, mort, într-un autoturism abandonat din apropiere.
Administratorul a mers la autoturismul în cauză, un Fiat Punto alb, fără plăcuţe de înmatriculare, abandonat.
Autoturismul avea uşile şi portbagajul închise, dar neasigurate, iar în interior a fost găsit întins pe bancheta din spate bărbatul decedat, situaţia fiind sesizată prin 112.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă asupra corpului neînsufleţit. Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni medicale severe ca urmare a consumului de alcool. (N.B.)
























Comentarii