Pu I, născut în anul 1906, ca descendent al clanului Asisim-Gioro, clan care pusese bazele Dinastiei hing, a fost de trei ori împărat. În noiembrie 1908 a fost înscăunat ca al zecelea împărat al Dinastiei hing, ca în 1912 să abdice la presiunea forţelor antimonarhice care au proclamat Republica. Revine pe tronul Chinei în 1917, doar pentru câteva zile, pentru ca apoi, în 1934, să-şi redobândească tronul pentru a treia oară.
Calitatea de împărat i-a fost acordată de guvernul Japoniei, care l-a instalat în fruntea statului marionetă “Imperiul Manciucuo” cu capitala la Şeniang, unde a domnit 14 ani. În această perioadă în calitate de “Şef Executiv” şi de împărat a patronat toate crimele, jafurile şi atrocităţile comise de japonezi şi de clica de trădători împotriva a milioane de chinezi care au fost transformaţi în sclavi ai japonezilor şi cărora nu le mai rămăsese să se hrănească decât cu scoarţa copacilor şi tărâţe.
Odată cu capitularea Japoniei la 15 august 1945, comandanţii militari japonezi intenţionau să-l ducă pe împăratul Pu I în Japonia, punându-i la dispoziţie un avion. Când se pregăteau să decoleze de pe aeroportul Şeniang, un desant aerian sovietic l-a capturat pe împărat şi pe membrii curţii imperiale care-l însoţeau, ducându-i în URSS, mai întâi într-un sanatoriu din oraşul Cita, iar mai apoi în închisoarea din Habarovsk.
În cei cinci ani petrecuţi în închisoarea din Habarovsk, fostul împărat Pu I s-a adresat autorităţilor sovietice cu trei cereri prin care cerea stabilirea definitivă în această ţară. Se spune că I. V. Stalin a râs sardonic la citirea lor, ordonând în acelaşi timp să nu i se dea niciun răspuns.
În perioada detenţiei în URSS, sovieticii l-au “stors” de toate informaţiile, l-au tratat cu blândeţe, nedespărţindu-l de membrii camarilei imperiale care au fost şi ei arestaţi. Sovieticii i-au repartizat un lot de pământ pe care să-şi cultive zarzavaturi: ardei gras, vinete, fasole, roşii etc. După cum mărturiseşte în memoriile sale… “priveam în fiecare zi fascinat cum creşteau micile mlădiţe şi simţeam o deosebită plăcere să aduc stropitoarea cu apă şi să le ud. Era o nouă experienţă pentru mine. Dar plăcerea cea mai mare era să mănânc roşii şi ardei”.
Tot în închisoarea din Habarovsk sovieticii căutau să-i îndoctrineze cu ideologia comunistă pe cei arestaţi. În parte au reuşit cu unii. Fratele şi cumnatul împăratului conspectau lucrările “Problemele leninismului” şi “Istoria Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice”, cărţi care îl plictiseau pe Pu I. “De fiecare dată când «studiam», mă aşezam lângă masă pe un loc special şi-l ascultam pe activist repetând cuvinte ca «menşevic», «dumă de stat», «leninism», «troţkişti» etc. cuvinte pe care nu le-am înţeles niciodată şi nici nu am vrut să le înţeleg. Mă gândeam cum se mănâncă vinetele pe care le-am cules deoarece sovieticii nu mănâncă asemenea legume.
În detenţia sovietică, Pu I nu a renunţat la aerele sale de împărat, a refuzat să studieze, să-şi schimbe modul de a gândi şi nici nu şi-a pus problema să-şi recunoască vinovăţia. Era convins că în faţa legii se făcea vinovat de trădare de ţară, dar gândea că acest lucru fusese hotărât de soartă. “Puterea înseamnă dreptate” şi “Cel care învinge devine rege, iar cel care pierde bandit” acesta era modul de a gândi a lui Pu I în acele zile. Pentru a evita pedeapsa capitală, a folosit vechiul şiretlic, încercând să câştige favoarea autorităţilor sovietice care îi hotărau soarta. Astfel a oferit o parte din bijuteriile pe care le avea într-un geamantan cu fund dublu drept contribuţie la reconstrucţia URSS după război.
În perioada detenţiei de la Habarovsk a apărut ca martor la “Tribunalul Militar Internaţional pentru Orientul Îndepărtat” de la Tokyo, în august 1946. Depoziţia sa a durat opt zile, ea ţinând titlul ziarelor de senzaţie din întreaga lume.
În memoriile sale revine asupra acestei depoziţii: “amintindu-mi de mărturia pe care am depus-o atunci, mi-e ruşine. Întrucât mă temeam că patria mea China mă va pedepsi, aveam multe reţineri. Deşi reprezentasem unele fapte privind crimele săvârşite de agresorii japonezi, pentru a mă absolvi pe mine, mi-am acoperit crimele şi totodată am acoperit şi faptele istorice reale ce aveau legătură cu aceste crime. Colaborarea secretă a clicii în fruntea căreia eram cu Japonia a început încă din 1931, dar eu am declarat sus şi tare că am fost forţat de japonezi”.
După această depoziţie de la Tokyo, Pu I declara că nu-şi putea scoate din cap acuzaţia unui avocat american: “Tu ai dat vina pe japonezi, dar şi tu eşti un criminal de război! Mai devreme sau mai târziu vei fi condamnat de către guvernul chinez pentru aceste crime înfăptuite în cârdăşie cu japonezii”.
Pentru a scăpa de pedeapsa capitală, Pu I a negat cu vehemenţă cârdăşia cu japonezii chiar şi atunci când instanţa i-a prezentat documente referitoare la faptele comise, motivând că sunt falsuri ale japonezilor.
La 31 iulie 1950 criminalii de război ai statului Manciucuo în frunte cu fostul împărat Pu I au fost predaţi autorităţilor chineze. Toţi au fost preluaţi de autorităţile chineze pe baza unui ordin al premierului Cin En Lai şi închişi mai întâi în închisoarea din Fuşan, iar mai apoi în cea din Habrin.
Teama cea mai mare a celor închişi, inclusiv a fostului împărat Pu I, era că vor fi executaţi de “sălbaticii de comunişti” deoarece toate depoziţiile se încheiau în felul următor: “Cerem guvernului popular să ne răzbune. Cerem ca japonezii şi trădătorii chinezi să plătească pentru sângele vărsat! Răzbunaţi morţii noştri! Pedepsiţi-i pe japonezi şi pe trădători!”.
Paradoxal, guvernul R. P. Chineze a hotărât reeducarea fostului împărat, a criminalilor de război şi a trădătorilor prin învăţătură, muncă şi recunoaşterea vinovăţiei.
Un înalt funcţionar al guvernului chinez le-a comunicat celor închişi la Habrin: “guvernul popular nu intenţionează să vă execute, ci vrea ca, prin învăţătură, să vă transformaţi, deoarece idealul comunismului este să transforme lumea şi pentru aceasta este nevoie să transforme mai întâi societatea şi omul”.
În aceste condiţii, fostul împărat Pu I îşi scrie autobiografia care, citită, îţi poate oferi posibilitatea să observi căinţa sa pentru faptele comise.
În închisoarea din Fuşan participă la marea anchetă pentru investigarea crimelor săvârşite de japonezi şi de clica de trădători ai statului Manciucuo.
Cu ocazia şedinţei de studiu la care au fost de faţă şi criminalii de război japonezi, Pu I a rămas îngrozit şi uluit de relatările comandanţilor militari japonezi referitoare la masacrele şi jafurile comise împotriva a milioane de chinezi în perioada 1934-1945. În cadrul anchetei Pu I recunoştea că acest iad pe pământ a fost “paradisul autorităţii monarhice” pe care el a patronat-o în calitatea lui de “Şef Executiv” şi de împărat. “Aceste atrocităţi au fost înfăptuite în numele meu” declara Pu I la încheierea şedinţei de studiu.
Cei 15 ani de închisoare, cinci petrecuţi în fosta URSS şi zece în R. P. Chineză l-au transformat în om pe acest împărat care nu ştia să facă nimic.
În final, Pu I, bărbat în vârstă de 54 de ani, de naţionalitate manciuriană, din Beijing, care a efectuat zece ani de detenţie timp în care s-a transformat, este eliberat conform decretului preşedintelui R. P. Chineze din 17 septembrie 1959.
În ultimii ani ai vieţii (1964-1967) a activat ca cercetător ştiinţific la Arhivele Conferinţei Politice Consultative Chineze şi a participat la viaţa politică a ţării, în calitate de membru al Comitetului Naţional al organismului menţionat.
Şi când mă gândesc că în alte ţări conducători mai puţin vinovaţi au fost ucişi fără milă în urma unor simulacre de procese dirijate cu repeziciune de trădătorii de ţară!…
Aşadar, evenimentele istorice nu se aseamănă peste tot în lume, deci noi oamenii avem încă multe de învăţat!
Prof. CONSTANTIN TÂRZIU
Comentarii