La Suceava, cu prilejul întâlnirii naţionale a Oltcit Fan Club

Zeci de autoturisme Oltcit vor fi prezentate într-o expoziţie

Asociaţia Oltcit Fan Club a anunţat că, în acest an, întâlnirea naţională Oltcit va fi organizată la Suceava, unde vor fi prezentate în expoziţie statică, dar şi în mişcare, câteva zeci de autovehicule Oltcit.

Potrivit organizatorilor, la eveniment vor participa aproximativ 30 de autovehicule Oltcit din ţară şi strainătate, prezentate publicului în expozitia statică, care va fi însoţită şi de o expoziţie foto, ce va ilustra aspecte relevante din istoria mărcii Oltcit.

La eveniment, membrii asociaţiei vor purta echipamentul specific, cămaşă bleu şi şapcă roşie, ambele brodate cu sigla asociaţiei. În marja evenimentului va performa un DJ care va recompune sonor perioada anilor ’80 şi ’90. De asemenea, se vor organiza concursuri cu premii constând în materiale de promovare a asociaţiei – medalii, cămaşi, şepci, brelocuri.

Asociaţia precizează că evenimentul va cuprinde organizarea, în data de 26 august a.c., a unei expoziţii statice şi a unei expoziţii foto, cu autovehicule marca Oltcit, pe esplanada Centrului Comercial Iulius Mall Suceava, între orele 10:00 şi 14:00. Iar între orele 14:00 – 16:00, expoziţia va putea fi văzută la Cetatea de Scaun a Sucevei.

Tot la 26 august, între orele 16:00 – 17:00, autovehiculele Oltcit vor putea fi văzute într-o expoziţie în mişcare, pe un itinerar din municipiul Suceava.

„Autoturismul Oltcit, fabricat la Craiova în perioada 1982-1995, reprezintă un reper important în peisajul automobilistic românesc din perioada anilor ’80 şi ’90, pe de o parte pentru inovaţiile tehnologice pe care le propunea la acea vreme şi pe de altă parte pentru faptul că marca Oltcit a reprezentat în România acelor timpuri o alternativă şi un concurent al mărcilor tradiţionale, Dacia şi Aro” ne-au precizat organizatorii evenimentului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI