Se împlinesc, anul acesta, pe 21 august 2023, trei secole de la trecerea în eternitate a lui Dimitrie Cantemir, domnitor al Moldovei şi mare savant poliglot al vremii sale, membru al Academiei de ştiinţe din Berlin (1714). Numele său apare pe frontispiciul Bibliotecii „Sainte Genevieve” a Universităţii Sorbona din Paris, alături de alte câteva zeci de nume ilustre de savanţi europeni.
Dimitrie Cantemir s-a născut la Iaşi, în ziua de 26 octombrie 1673, fiind fiul domnitorului Constantin Cantemir. Între 1688 – 1710, el a fost ostatec la Constantinopol, cerut de Poarta Otomană. Astfel a avut ocazia să studieze la Academia Patriarhiei Ortodoxe, învăţând limbile turcă, arabă, persană, franceză, germană şi italiană.
În 1693, după moartea tatălui său, devine domnitor al Moldovei pentru o scurtă perioadă, apoi, după înscăunarea fratelui său Antioh, ajunge capuchehaie (ambasador) la Constantinopol, iar în 1710 este instalat pentru a doua oară pe tronul Moldovei. Vrând să realizeze eliberarea ţării de sub dominaţie otomană, se aliază cu ţarul Petru cel Mare, dar, în urma înfrângerii oştilor moldo-ruse de către turci, în bătălia de la Stănileşti pe Prut (1711), este nevoit să se refugieze în Rusia, devenind consilier al ţarului (Petru cel Mare, după ce fusese şcolit de un alt cărturar moldovean, Nicolae Milescu Spătarul, apelase cu încredere la Cantemir).
În 1714, este ales membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin, la cererea căreia va scrie două lucrări ştiinţifice importante în limba latină: „Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei – 1714) şi „Incrementa atque decrementa Aulae Othomanicae” (Creşterea şi descreşterea Imperiului Otoman – 1716).
Prima lucrare este o adevărată monografie geografică a Moldovei, cu preţioase informaţii privind religia, obiceiurile şi alte detalii legate de aceste meleaguri. O hartă foarte amănunţită însoţeşte lucrarea, din care aflăm că Moldova se întindea atunci până la Nistru…
A doua lucrare, tradusă rapid, în acel secol, în germană, franceză şi engleză, este dedicată istoriei Imperiului Otoman, fiind printre primele în acest sens. Dimitrie Cantemir a mai publicat în ruseşte, în 1722, o altă lucrare importantă închinată Imperiului Otoman: „Sistemul sau întocmirea religiei mahomedane”. De asemenea, el a tradus „Coranul” în latină şi rusă.
De fapt, activitatea sa ştiinţifică începe în anul 1698, când apare „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul”, primul său eseu filozofic, în care susţine ideea că plăcerile lumeşti sunt trecătoare, pe când sufletul trebuie cultivat în spirit religios, el fiind elementul veşnic care ne asigură fericirea (lucrarea a fost tipărită la Iaşi, în greceşte şi româneşte).
Apoi, între 1704 – 1705, el scrie „Istoria ieroglifică sau lupta dintre inorog şi corb”, un valoros roman alegoric istoric, oglindind vrajba dintre cele doua familii celebre: Cantemir şi Brâncoveanu. Împărăţia vulturului, cu toate păsările (Muntenia) este în vrajbă cu împărăţia leului, cu toate animalele ei (Moldova). Intenţia satirică a autorului se împleteşte cu ironia inteligentă, dezvăluind moravurile boierimii.
Ca istoric, marele savant umanist se impune prin lucrarea „Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor” (1717), în care scoate în evidenţă, cu mândrie, originea latină a poporului român, unitatea şi continuitatea sa pe aceste meleaguri, idee care a fost exprimată şi de cronicarii noştri. Pentru D. Cantemir, românii îi înglobează pe moldoveni, munteni, transilvăneni, aromâni, cu toţii fiind descendenţi ai romanilor.
Remarcabilă este şi lucrarea filozofică „Icoana de nezugrăvit a ştiinţei sacrosancte”, în care abordează problema creaţiei lumii, a timpului şi a liberului arbitru. Să amintim neapărat şi manualul său de logică „Compendiul sistemului logicii generale”.
Ca muzician, a compus melodii de tip oriental şi a inventat primul sistem de notare pentru muzica turcească.
D. Cantemir a murit la doar 50 de ani, după o viaţă zbuciumată, dar plină de realizări, la 21 august 1723, departe de ţara iubită, la moşia sa din Rusia, Dimitrovka.
Osemintele sale au fost aduse în ţară în 1935, iar mormântul său se află în biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi, alături de cel al lui Al. I. Cuza.
Fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh Cantemir (1708 – 1744), a fost un important scriitor iluminist care a scris în limba rusă, îndeplinind şi funcţia de ambasador al Rusiei la Paris şi Londra.
Numeroşi istorici şi critici literari au scris despre marele cărturar umanist Dimitrie Cantemir, printre care trebuie să-i amintim neapărat pe Petre P. Panaitescu, Petre Vaida, Ştefan Giosu sau profesorul universitar ieşean I.D. Lăudat, care în anii 1970 i-a încântat şi pe studenţii suceveni ai Institutului Pedagogic, „sâmburele” viitoarei Universităţi „Ştefan cel Mare”.
George Călinescu, în monumentala sa operă „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, îl portretizează excelent pe renumitul savant enciclopedist, de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta trei veacuri: „Cantemir are talent evident în «muzica» frazei, e scriitor, creator, aducând idei şi combinaţii. Voievod luminat, ambiţios şi blazat, om de lume şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mânuitor de oameni şi mizantrop, iubitor de Moldova lui, după care tânjeşte, şi aventurier, cântăreţ în tambură țarigrădeană, academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, Dimitrie Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru”.
Prof. SILVESTRU PÂNZARIU
Siret
Comentarii