Duel pe autostrada A7 (Paşcani – Suceava – Siret)

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a sărit în apărarea deputatului Şoldan

> Potrivit senatorului PSD, deputatul Şoldan are dreptate, oricât ar încerca cei din PNL să-l scoată basma curată pe şeful lor de partid

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă în care i-a luat apărarea deputatului PSD Gheorghe Şoldan, susţinând că aprecierile făcute de el în legătură cu preşedintele PNL Suceava şi al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

„În privinţa drumurilor judeţene, dl deputat Şoldan are dreptate, oricât ar încerca cei din PNL să-l scoată basma curată pe şeful lor de partid. Înţelegem că dă bine la presă să pozezi în omul care face tot în judeţul Suceava, dar realitatea este una, discursurile sunt alta, iar «oacaca, oacaca» cu totul altceva” a arătat senatorul Ioan Stan.

Senatorul a menţionat că inclusiv el, personal, a fost solicitat în luna iunie a acestui an de locuitorii comunelor Hănţeşti, Zamostea, Zvoriştea, Grămeşti să atragă atenţia asupra stării jalnice a drumului judeţean care le traversează şi că şi a făcut-o la momentul respectiv, la fel cum a procedat şi în cazul altor intervenţii anterioare, prin care a atras atenţia inclusiv asupra faptului că mai există drumuri judeţene pentru care s-au primit bani tocmai din 2017 şi încă nu sunt făcute, între care drumurile DJ 209B Mălini – Borca sau DJ 174C Panaci – Bilbor.

„În cele din urmă, cei din PNL Suceava trebuie să înţeleagă că A7 este începută de ministrul PSD al Transporturilor, dl Sorin Grindeanu, şi tot el o va finaliza, pentru că asta este în fişa postului său. De drumurile judeţene se ocupă preşedinţii de consilii judeţene, după cum de cele comunale se ocupă primarii de comune. Felul în care arată drumurile din subordinea fiecăruia arată cât de gospodar este fiecare în parte. Punct!” a subliniat Ioan Stan.

Totodată, preşedintele PSD Suceava a constatat că cei din PNL sunt deranjaţi de faptul că obţinerea statutului de spital clinic de Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” a fost posibilă tot la intervenţia deputatului Şoldan pe lângă ministrul Sănătăţii şi ministrul Educaţiei.

„Menţionăm că până la implicare sa exista doar un dosar uitat prin sertarele guvernului. Fără el, nici acum, oricât s-ar fi bătut cu pumnul în piept acel lider judeţean pnl-ist care «face totul» în judeţul acesta, spitalul nu ar fi avut acest statut. Cât despre investiţiile de milioane de euro amintite, menţionăm doar atât: acestea au fost gestionate de domnul Vasile Râmbu, care şi-a făcut o misiune la vremea respectivă din modernizarea spitalului judeţean. Şi a reuşit să o facă, fiind un manager de excepţie, un profesionist recunoscut atât la nivel naţional cât şi de toţi sucevenii, care a fost sacrificat în timpul pandemiei pentru ca un anumit «doctor» să-şi scape pielea. Motive pentru care domnul Râmbu e candidatul nostru la primăria Sucevei” a adăugat Ioan Stan.

Mai mult, preşedintele PSD Suceava consideră drept „vorbe goale” meritele pe care preşedintele CJ Suceava şi le asumă în privinţa promovării Bucovinei ca destinaţie turistică.

„Dacă dorea cu adevărat să sprijine turismul în judeţul nostru, ar fi trebuit să fi făcut deja rutele ocolitoare promise cu atâta patos în campania electorală, pentru ca turiştii să nu mai facă în plin sezon câte două ore pentru a străbate o localitate” a arătat Ioan Stan.

El recunoaşte că Bucovina este într-adevăr o destinaţie turistică de excepţie, dar nu „din cauza CJ Suceava”, ci datorită antreprenorilor suceveni şi serviciilor de calitate oferite de aceştia.

„Aşa că hai să ne ocupăm fiecare de ce ştim: politicienii de politică, administratorii publici de administraţie, antreprenorii de afaceri, iar cei din industria divertismentului: de oacaca şi hore!” a concluzionat Ioan Stan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI