Afganistan

Mii de saloane de înfrumuseţare s-au închis la termenul limită impus de talibani

Mii de saloane de înfrumuseţare urmau să se închidă definitiv în Afganistan marţi, odată cu intrarea în vigoare a unui decret în acest sens al autorităţilor talibane, care privează femeile de una dintre puţinele lor surse de venit şi de unul dintre ultimele lor spaţii de libertate, relatează AFP.

De la revenirea la putere în august 2021, talibanii au exclus femeile din majoritatea şcolilor secundare, universităţilor şi administraţiilor publice, le-au interzis să intre în parcuri, grădini, săli de sport şi băi publice şi le-au forţat să se acopere complet atunci când ies din casă.

Decizia, anunţată printr-un decret emis la sfârşitul lunii iunie, de a închide miile de saloane de înfrumuseţare din întreaga ţară, conduse de femei, le privează pe acestea de ceea ce este adesea singura sursă de venit pentru familiile lor şi de unul dintre ultimele locuri unde s-ar putea întâlni liber, în afara caselor lor, unde sunt din ce în ce mai închise.

„Obişnuiam să venim aici şi să petrecem timp discutând despre viitorul nostru. Acum, chiar şi acest drept ne-a fost luat”, spune Bahara, o clientă a unui salon din Kabul.

„Femeile nu au voie să intre în locurile de divertisment, deci ce putem face? Unde ne putem distra? Unde ne putem întâlni?”, adaugă ea.

Interzicerea saloanelor de înfrumuseţare va face ca 60.000 de femei care lucrează în 12.000 de unităţi să-şi piardă veniturile, potrivit Camerei de Comerţ şi Industrie pentru Femei din Afganistan.

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI