> Bărbatul asculta, beat, la maximum, muzică într-un autoturism şi a devenit recalcitrant la sosirea poliţiştilor…
Aflăm că poliţiştii suceveni au fost nevoiţi, duminică seara, să încătuşeze un bărbat, iar apoi, din cauza comportamentului său, să-l interneze în Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean.
Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată telefonic, duminică seara, de o persoană care locuieşte pe strada Pictor Panaiteanu, cum că pe str. Dealul Mănăstirii, vizavi de locuinţa sa, „se tulbură ordinea şi liniştea publică”.
Cu ocazia verificărilor efectuate a fost identificat un bărbat de 67 de ani, din Suceava, care se afla în capătul străzii Dealu Mănăstirii, respectiv pe un câmp, acesta fiind într-un autoturism marca WV Lupo, ascultând muzică la intensitate mare, fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice…
La vederea poliţiştilor, bărbatul a început să aibă o atitudine recalcitrantă şi să le adreseze „injurii şi expresii jignitoare”. Din acest motiv, cel în cauză a fost încătuşat şi introdus în autospeciala de poliţie, spre a fi condus la sediul secţiei şi luarea măsurilor legale.
Ulterior, bărbatul a fost condus cu un echipaj de ambulanţă la UPU a Spitalului Judeţean Suceava, iar apoi, ca urmare a faptului că era agitat, prezenta tulburări de comportament, fiind agresiv la adresa poliţiştilor, a fost internat la Secţia de psihiatrie Burdujeni a Spitalului Judeţean. (N.B.)
























Comentarii