Cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în după-amiaza zilei de duminică, 23 iulie 2023, racla care adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a poposit pentru câteva ore în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Bosanci II, spre bucuria tuturor credincioşilor din zonă.
Procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan, condusă de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost întâmpinată de un sobor de preoţi şi diaconi şi de fii ai satului Bosanci, tineri de toate vârstele îmbrăcaţi în straie populare, cu flori sau icoane în mâini, cu chipurile luminate de fericirea dată de vizita celui mai important oaspete din Cetatea Sucevei.
Între cei care au luat parte la acest eveniment deosebit pentru întreaga comunitate s-au numărat reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi clerici, precum arhim. Valerian Radu, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, pr. Viorel Ilişoi, consilier economic în Cadrul Centrului Eparhial Suceava, pr. Filaret Ruscan, consilier al Sectorului Misiune Pastorală şi Actualitate Creştină, şi pr. Minu Mititelu, protoiereu al Protopopiatului Suceava II.
Cinstitele moaşte au fost purtate în procesiune în localitate şi apoi au fost aşezate spre închinare în biserica parohială, unde a fost citit un fragment din slujba Acatistului. La final, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a vorbit despre însemnătatea acestei zile pentru credincioşii din Bosanci, dar şi despre nenumăratele daruri pe care Preamilostivul Dumnezeu le revarsă prin mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.
„Sfântul doreşte să dăruiască multe binefaceri, multe binecuvântări, fiecăruia, după credinţa lui. Ne-am rugat în rugăciunea de încheiere a Acatistului şi l-am mărturisit pe Sfântul Ioan ca fiind un sfânt bineplăcut lui Dumnezeu, ale cărui rugăciuni Dumnezeu le ascultă în diferite chipuri şi pentru diferite categorii de oameni. Şi ne-am rugat Lui ca pe cei aflaţi în suferinţe sufleteşti şi trupeşti să-i tămăduiască, pe cei deznădăjduiţi să-i întărească, pe cei fără de adăpost să-i adăpostească. Ne-am rugat Sfântului Ioan ca să-i înţelepţească pe profesori şi pe studenţi şi elevilor să le lumineze mintea pentru înţelegerea bunelor învăţături. Chiar dacă şcoala s-a terminat, luminarea minţii este nevoie să fie tot timpul asupra lor, mai ales că Sfântul Ioan cel Nou a fost tânăr în momentul în care şi-a dat sufletul, şi de aceea iubeşte, preţuieşte şi ocroteşte tinerii. Ne-am rugat Sfântului Ioan cel Nou să dăruiască gânduri bune conducătorilor, gânduri bune pentru Biserică şi pentru ţară. Celor care veghează la sănătatea trupească şi sufletească a oamenilor să le dăruiască pricepere şi răbdare, adică celor care se ostenesc în instituţiile medicale. Pe cei care călătoresc pe uscat, pe ape şi prin aer să-i păzească Sfântul Ioan pentru rugăciunea şi credinţa lor, iar pe cei care sunt în tot felul de încercări şi de necazuri Sfântul Ioan să-i ocrotească. (…). Şi mai presus decât toate poate ar fi bine să învăţăm de la Sfântul Ioan cel Nou şi de la prezenţa lui aici cu sfintele lui moaşte să avem o mai mare credinţă în Dumnezeu şi o mai mare dragoste faţă de Dumnezeu, aşa cum el a avut în timpul vieţii sale. Să ne onorăm şi noi, fiecare, de la vlădică până la opincă, aşa cum se spune, numele de creştini. Purtăm numele lui Hristos. Suntem vrednici de acest nume? (…) Să ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, cel care v-a binecuvântat pe dumneavoastră cu acest mare dar, şi să ţineţi minte că el niciodată nu rămâne dator faţă de cei care îl cinstesc, şi în funcţie de credinţa dumneavoastră şi de dragostea dumneavoastră va revărsa cu prisosinţă belşug de har peste comunitatea aceasta şi peste cei care, într-un fel sau altul, îi vor aduce rugăciunile înaintea sfintelor lui moaşte.”
Părintele paroh Ioan Belei i-a mulţumit ierarhului pentru prezenţă, Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic pentru binecuvântare, soborului slujitor şi tuturor care au făcut posibil ca acest eveniment extraordinar să împodobească duhovniceşte sufletele creştinilor de pe aceste meleaguri.
Sfântul Mare Mucenic, grabnic ajutător şi făcător de minuni, i-a binecuvântat astfel pe toţi cei care i s-au închinat şi i-au adus prinos de dragoste şi mulţumire, în întreaga noapte din 23 spre 24 iulie 2023.
Au fost săvârşite Slujba de Priveghere şi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de noapte, iar la ora 5:00, în dimineaţa zilei de 24 iulie, delegaţia Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a însoţit odorul cel mai de preţ al Cetăţii Sucevei către paraclisul aşezământului monahal.
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300 în cetatea Trapezunt, aflată în Asia Mică, pe malul Mării Negre. Pentru că nu a dorit să se lepede de dreapta credinţă, a fost martirizat în anul 1330, în Cetatea Albă. Vestea minunilor pe care Sfântul Ioan cel Nou le-a săvârşit în decursul timpului a străbătut întreaga lume ortodoxă, moaştele sale fiind aduse la Suceava de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, la începutul secolului al XV-lea. Pomenit de Biserica Ortodoxă la data de 2 şi 24 iunie, Sfântul Ioan cel Nou s-a dovedit a fi mângâietor şi grabnic ajutător al tuturor celor care îl cinstesc cu evlavie.
IRINA URSACHI



























Comentarii