Interul stânga Aron Dedu este ultima achiziţie a echipei de handbal masculine CSU din Suceava.
În vârstă de 23 de ani, Aron a jucat în precedentul sezon al Ligii Zimbrilor pentru CSM Odorheiu Secuiesc, sub formă de împrumut de la SCM Politehnica Timişoara, reuşind să înscrie 92 de goluri. Fost component al loturilor naţionale de juniori şi tineret ale României, Aron Dedu a fost legitimat înainte la CSM Bucureşti, grupare cu care a reuşit să câştige titlul naţional la juniori I.
Acesta este al treilea transfer realizat de clubul sucevean în această vară, după portarul Mihai Merlă, de la CSM Bucureşti, şi Eduard Iordachi, de la Minaur Baia Mare.
Sezonul competiţional al primului eşalon valoric al handbalului masculin românesc va începe pe 26 august, CSU din Suceava urmând să joace prima etapă acasă cu CSM Bacău.



























Comentarii