Cu Vasile Lovinescu spre vârful Muntelui

Colocviul consacrat anual la Fălticeni amintirii lui Vasile Lovinescu a fost programat în această vară cu o lună şi ceva mai devreme, mai exact pe 10 iunie 2023, din dorinţa Primăriei Municipiului Fălticeni de a-l încadra în Zilele Culturii Fălticenene, dovadă că îl apreciază, că îl ştie valoros. Doar că programul Zilelor nu a luat în considerare suprapunerea, de la un moment dat, a Colocviului cu o altă manifestare, care a impus plecarea câtorva participanţi, cu adevărat interesaţi de lucrările acestuia. Însă cum ce a fost nu mai poate fi schimbat, să sperăm ca anul viitor să nu mai aibă loc o astfel de suprapunere. Cu atât mai mult cu cât pe 14 iulie 2024 vor fi patru decenii de la stingerea din viaţă a gânditorului.
O altă schimbare a fost înscrierea Colocviului sub un supratitlu, „Rezonanţe lovinesciene”, dar nu neapărat ca să permită o comunicare consacrată lui Eugen Lovinescu: nu am participat la nicio ediţie a Colocviului în care într-o măsură mai mare sau mai mică să nu fi fost prezenţi şi ceilalţi Lovineşti, deşi, prin importanţă, Lovineştii merită oricâte manifestări fălticenenii doresc să organizeze sau să găzduiască. Dar pentru aceasta este nevoie de devotamentul şi energia unei personalităţi de talia dr. Roxana Cristian, membră a cercului de studii şi meditaţie tradiţională „Hyperion” înfiinţat la Bucureşti şi continuat la Fălticeni, cea mai apropiată inteligenţă mentală şi sufletească de gândirea şi scrisul lui Vasile Lovinescu, şi de respectul, preţuirea şi ataşamentul faţă de memoria şi opera lui Vasile Lovinescu, poate spontan la început, dar tot mai îmbogăţit în temeiuri prin necontenită adâncire a cunoaşterii lor, dovedit de prof. Eleonora Bulboacă. Şi de fericita întâlnire, de fericita conlucrare a celor două doamne pentru viaţa amintirii lui Vasile Lovinescu.
Să ne întoarcem însă la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” Fălticeni, organizatoare sub egida Primăriei, şi spaţiu de desfăşurare inspirat ales după renovarea elegantei clădiri, şi la bun venitul directoarei Nicoleta Hoştinaru, adresat cu zâmbet şi entuziasm şi prietenilor fălticeneni ai instituţiei, şi celor veniţi din alte părţi, ca stavrofora dr. Gabriela Platon, stareţa Mănăstirii Voroneţ, stavrofora Maria Mălăiescu, stareţa Mănăstirii „Sf. Gheorghe” Buciumeni, cu monahia Nectaria, farm. Maria Olar şi ing. Ion Olar, preşedinta şi secretarul Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, istoricii Alis şi Bogdan Niculică, prof. Luiza Butnariu din Suceava, scriitorul Ioan Ţicalo din Râşca, profesorii Maria şi Neculai Creţu din Mălini ş.a. Şi la plăcuta surpriză a unui stand de carte în dreapta uşii de la intrare, cărţi ale hyperioniştilor şi ale Maestrului lor publicate de editura bucureşteană Rozmarin. Şi, de asemenea, la darul pictorului Gabrel Baban făcut participanţilor la Colocviu: o expoziţie de grafică, pentru care, în numele tuturor, Eleonora Bulboacă i-a adresat „un mulţumesc uriaş”. Şi deoarece criticul de artă Oliv Mircea nu a putut să ajungă la vernisaj, autorul a fost invitat să o prezinte. Tablourile au fost concepute în timpul hoinărelilor sale în căutarea subiectelor pentru pictură, a povestit artistul, în Fălticeni, în împrejurimi, în ţară, peste hotare, în realizarea cărora a folosit pe lângă tuş, creion şi baiţul pentru lemn, mai rezistent. Rezultatul? Lucrări mai elaborate decât schiţele obişnuite, având plasticitate şi, prin absenţa, în general, a siluetelor umane, un aer de atemporalitate. Dar şi de document al unor elemente pe cale de dispariţie din peisajul nostru rural: fânarul, pârleazul ş.a. De ce nu şi uleiuri? Nu şi culoare? Vor fi la toamnă, a răspuns Gabrel Baban, îndelung aplaudat, într-o expoziţie de Arhangheli. O expoziţie aniversară, adăugăm, pentru care suntem cu toţii pregătiţi sufleteşte.
Colocviul propriu-zis a fost deschis de prof. Eleonora Bulboacă şi de salutul său adresat, în numele tuturor, oaspetelui său ales, dr. Roxana Cristian, prezenţă mult iubită inimilor de cititori meditativi ai lui Vasile Lovinescu şi ai componenţilor publicului, singurul de acest gen, pe care pe care l-am întâlnit, numai aici, în Fălticeni, intelectual, reprezentând diverse domenii, numeros, şi de vârste diferite, capabil să urmărească atent şi cu interes comunicări ştiinţifice destinate unui cerc specializat de auditori.
După care a luat cuvântul prof. Neculai Sturzu, primit cu bucurie şi căldură ca după o absenţă îndelungată, ca după o venire din depărtări, comunicarea sa, „Eugen Lovinescu şi Fălticenii” trezind cu precizările că faimosul critic şi teoretician literar şi-a scris la Fălticeni „mai mult de jumătate din monumentala sa operă” şi cu inventarierea referirilor la Fălticeni şi la zona sa un soi de freamăt mut în sală, expresia delicată a unui neaşteptat simţământ unanim de mândrie locală. Cum multe apar în romane, prof. Neculai Sturzu şi-a exprimat convingerea că aceste romane „sunt demne de reeditat”. Şi a formulat un apel, căruia îi sperăm ecoul cuvenit: „Să facem un efort, noi, fălticenenii, să le re-publicăm!” În ceea ce-l priveşte pe Eugen Lovinescu, i-a detectat dincolo de aparenta neutralitate, ataşament, afecţiune: „A iubit Fălticeniul!”
Prezentă în program la ediţia precedentă a Colocviului cu un moment muzical in memoriam Nazaria Buga, profesoara Maria Tanasă i-a adus acum completarea promisă atunci, evocând-o din nou pe poeta, eseista, publicista, pe preoteasa redactor-şef al revistei „Raţiunea Mistică” şi mai ales pe omul de omenie care a fost Nazaria Buga şi i-a cinstit amintirea nobilă cu interpretarea unei balade care a făcut să vibreze aerul cu pulberi de soare din sala Colocviului. Şi pe Nazaria Buga să surâdă din necunoscut: „o dată pe an,/ îngerul trece prin lume/ înspre ninsoare”.
În continuare, a urmat urcuşul Muntelui împreună cu dr. Roxana Cristian – „Să-l urcăm împreună!”, a spus Domnia Sa – şi, iată-ne cu toţii în hagialâc spre vârful Glimeii.
După o asemenea ascensiune, doar flautul vrăjit al artistului Nicolae Maxim mai putea să-şi facă auzit glasul în liniştea absolută a reîntoarcerii. „Sunetul muzicii” şi-a intitulat recitalul universitarul bucureştean, originar de pe meleaguri fălticenene, construindu-l şi acum într-o împletire de melodii, poezie şi mărturisiri despre propria simţire, cu o virtuozitate impecabilă, care din nou, după zborul pe Munte, a desonorizat respiraţia participanţilor.
Prof. Mioara Gafencu s-a bucurat: „Parfum, culoare, sunet se-mbină şi-şi răspund”! Şi s-a bucurat şi de sânzienele şi margaretele culese anume de poetul Constantin Bulboacă omagiu doamnelor şi poveştilor chemate de amintirea lui Vasile Lovinescu, în frunte cu dr. Roxana Cristian, pe care Mioara Gafencu a numit-o „paznic de far al memoriei dispărutului nedispărut”, „preoteasă sacră care întreţine cultul Lovineştilor” şi s-a recunoscut uimită de cât de multe le spune fălticenenilor despre ei. După care, mărturisind că „hagialâcuri imaginare am avut şi eu cu acest mare hermeneut”, a început să depene unul dintre ele: „Vasile Lovinescu, hagialâc în «Povestea porcului»”.
Cu apreciere pentru expoziţia pictorului Gabrel Baban, cu o reverenţă tăcută pentru dr. Roxana Cristian, cu un gând la Eminescu, „ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă”, şi cu sentimentul limpezit al faptului că, puternică experienţă personală, intrarea în universul vasilelovescian „se găseşte cu mirarea şi admiraţia”, poeta, prof. dr. Mihaela Grădinariu şi-a prezentat comunicarea „Vasile Lovinescu, dubla privire”.
Alături de dr. Roxana Cristian, aripa din Bucureşti, prof. Eleonora Bulboacă, aripa din Fălticeni a zborului spre întâlnirea cu amintirea lui Vasile Lovinescu, a făcut faţă cu gingaşă tărie şi misiunii de organizatoare de facto a Colocviului, şi moderării lucrărilor sale (atent, cu plăcere şi bună cunoaştere a participanţilor), şi pregătirii unei comunicări ştiinţifice interesante, „Despre basm. Transcendent şi imanent în gândirea lui Vasile Lovinescu”. Dacă luăm în considerare şi temele precedente, nu poţi să nu te gândeşti la creşterea răbdătoare şi iubitoare de adâncimi a unei cărţi de exegeză a operei lui Vasile Lovinescu.
Chemată de îndatoririle de om al Bisericii, stareţa dr. Gabriela Platon a avut înainte de plecare o scurtă şi bine primită intervenţie, preţuind ieşirea din obişnuit, starea de catharsis, de înnobilare a spiritului prilejuită de astfel de întâlniri elevate.
Ca şi prof. dr. Mihaela Grădinariu, şi prof. dr. Luminiţa-Reveica Ţaran pare o tânără şi serioasă cucerire a creaţiei şi personalităţii lui Vasile Lovinescu. Iniţial, credem, graţie, invitaţiei prof. Eleonora Bulboacă, apoi fascinaţia scrisului Maestrului şi-a continuat lucrarea. Comunicarea sa s-a intitulat „«Miturile sfâşiate» la Vasile Lovinescu” şi a vorbit despre pledoaria gânditorului pentru „reînnodarea cu lumea arhetipurilor”, pentru o căutare a adevărului care „nu se trăieşte, se pătimeşte” . Nici dr. Roxana Cristian nu şi-a înterupt căutarea între iubitorii de literatură şi chemarea la descoperirea celui mai ascuns şi mai enigmatic dintre Lovineşti, altul, altfel decât cei din „dinastia de aur Lovinescu cunoscută de ţara întreagă”. După câte ţin minte, la fiecare ediţie a venit cu o astfel de propunere, anul acesta fiind Florin Coca, jurist, care a vorbit despre „Intersecţia unei aspiraţii cu Spiritul”, cu evocarea întâlnirii sale cu opera lui Vasile Lovinescu – „Ce împlinire poţi avea citindu-l!”
Singurul dintre invitaţii numiţi pe afiş prezenţi la Colocviu care nu a spus nimic, scriitorul Dan Iacob, nu s-a simţit stingherit pentru tăcerea sa. Probabil, după antologia dedicată Doamnei Roxana Cristian, „Ecoul Vasile Lovinescu. Autori, texte şi teme legate de viaţă şi operă”, Editura Eikon, Bucureşti, 2020, încă nu simte nevoia să scrie, să vorbească. Dar în reuşitul portret pe care i-l face pe coperta IV Dan Stanca, cititor avizat al lui Vasile Lovinescu, spune că această clipă se apropie.
O ultimă privire aruncată sălii a descoperit-o cu mirare la final tot plină, deşi la o oră după începerea Colocviului câţiva autori de comunicări şi de momente artistice au plecat, aşteptaţi imperios, cum am menţionat la început, la o altă manifestare, însoţiţi de mai mulţi fălticeneni din public. Am avut atunci senzaţia că ne aflam cu toţii într-un balon zburător, din nacela căruia a coborât pe pământ o bună parte din lingourile sale de aur. Dar aerostatul nostru nu s-a dezechilibrat, nu s-a descumpănit, a zburat mai departe. Un maestru adevărat cum este Vasile Lovinescu rămâne lângă discipolii săi până la ultimul. Până la ultima lectură.