(ne) Popular(?)

Zic unii, deja furioşi, aflând ce se întâmplă şi ce se zice că se va întâmpla, că – de tot – nepopular va ajunge cel care de la vârfuleţul administraţiei locale iote că se leagă şi de sârmele de uscat şi aerisit budigăi, şi de parcările conjuncturale mărginite cu dale şi cărămizi, ba chiar şi de unele arealuri extinse ale unor locuinţe de pe la parter de bloc, dotate cu mai tot ce poate face bucuria omului devenit proprietar cu privire la firul ierbii: un leagăn între doi copaci pentru copil, un ceva, între alţi doi pomi, pentru bătut cele covoraşe, o măsuţă întruchipată pentru prânzul frigând tocmai ridicat de pe grătarul înjghebat alături… Dar ce? Noi n-am pus, de la noi, trandafiri, şi petunii, şi regina nopţii?! N-am pus garduri de ghimpi şi de fier să stea în calea duşmănoşilor?! Şi uite că i-a trecut prin cap tocmai unuia dintre oamenii administraţiei municipale să spună că nu-i place ’mnealui banca ce cu paralele mele mi-am înfipt-o sub ferestrele mele, nici sârma pe care-mi usuc şosetele, nici pietroaiele cu care-mi delimitez aşezământul pentru autoturism şi microbuz! Mă rog să ştie el, şi pe această cale, că-l voi ţine mine şi-i voi ţine calea când va trece pe-aici, pe la mine, prin cartier. Degeaba-l vor aplauda ăi de sus, ăi fără de spaţiu (verde) şi de privelişte la asfalt şi pământ. Degeaba! Că io şi cei ca mine suntem gospodarii autentici, nu cei de la etaje, mereu votând fără cauză…