Domnul Hristos n-a venit acum să ne judece, ci să ne ierte şi să ne vindece. Dumnezeu vine şi bate la uşa inimii noastre împietrite şi chinuite de necazuri; nu se scârbeşte, nu zice că nu merităm.
În acelaşi timp, Sfântul Apostol Pavel zice să ne cercetăm dacă suntem vrednici. Ce-i această vrednicie? Este lepădarea de neputinţa noastră şi cerinţa de a ne învrednici de El. Astfel ne învaţă rugăciunile înainte de Sfânta Împărtăşanie. Fă-mă vrednic, Doamne, învredniceşte-mă, Doamne! Învrednicirea, asceza, arta creştină de a dobândi sfinţenia, de a dobândi îndumnezeirea, e lucrarea lui Dumnezeu.
Scopul existenţei noastre este de a dobândi bucuria pe care nu ne-o ia nimeni, chiar dacă suntem răstigniţi, chiar dacă suntem condamnaţi, chiar dacă suntem bătuţi. Mântuitorul a spus: „Fericiţi veţi fi când vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele vostru ca rău, din pricina Fiului Omului” (Luca 6, 22). Cum e posibil? Este, pentru că bucuria mea nu stă în ceea ce-mi fac cei din jur, ci în darul lui Dumnezeu. Şi atunci, ca să mă învrednicesc de aceasta, trebuie să mă deschid lui, să-L las să lucreze El în mine.
(Părintele Ioan de la Rarău, Duhul lumesc, Editura Panaghia, 2008, p. 240)
Comentarii