În identificarea creştinismului viu, vivificator şi tămăduitor al Bisericii (una, sfântă, sobornicească şi apostolică), în care lucrează teandric Însuşi Domnul Iisus Hristos prin Duhul Sfânt în societatea creştinilor de pe pământ şi din Rai, ne oprim mai întotdeauna la „fiinţa” relaţiei omului cu Dumnezeul veşniciei sale, a relaţiei chipului cu Prototipul divino-uman, adică la Rugăciune. Da, rugăciunea atât cea cultică, liturgică, cât şi cea personală (continuare, prelungire şi aplicare, „studiu de caz” a celei liturgice), în care experiem negreşit contemporaneitatea, cotidianul şi comuniunea tuturor sfinţilor, este pentru fiecare dintre noi, fiii lui Dumnezeu, autenticul grijii şi prezenţei divine în adâncul vieţii spirituale celei mai tainice şi intime. Şi simţim neîndoielnic că „Duhul se roagă în noi cu suspine negrăite”, că de fapt efluviile de dragoste dumnezeiască pe care le respirăm prin rugăciune sunt viaţa promisă de Mântuitorul Iisus Hristos tuturor următorilor Săi, sunt împlinirea şi întruparea personalizată a cuvintelor Sale: „Eu am venit ca voi viaţă să aveţi şi s-o aveţi din belşug”.
În toate societăţile, culturile şi civilizaţiile istoriei umane păcatul şi doar păcatul, ca rupere a legăturii omului cu Dumnezeu-Creatorul/Părintele ceresc şi atotbun, este cel care îmbolnăveşte, ruinează şi omoară sufleteşte şi trupeşte. Cu atât mai mult astăzi, în era globalizării, când păcatul a luat forme monstruoase şi diluviale, fiind legiferat în stil totalitarist şi uneori persecutor, conştientizăm masiva secularizare şi desacralizare a creştinătăţii, părându-ni-se că „nava Bisericii” stă să se scufunde, căutăm grăbiţi şi panicaţi soluţii de salvare duhovnicească, căutăm mai precis să identificăm creştinismul viu, vivificator şi tămăduitor al Bisericii, creştinismul biblic şi patristic, căutăm de fapt modele trăitoare, căutăm „omul care să ne azvârle în scăldătoarea Siloamului”, căutăm de fapt omul care să ne reintegreze în viaţa duhovnicească a Bisericii. Dorim să găsim sfântul bun la toate, omul ca pâine a lui Dumnezeu, bun de pus la rană, cel care să se roage pentru noi şi pentru lume, cel care poate aduce vindecarea de patimi şi păcate.
Iar în viaţa bisericească au fost, sunt şi vor fi asemenea atleţi ai rugăciunii, începând de la nenumăraţii anonimi şi până la personalităţi consacrate. Tot în viaţa bisericească mai există, în dimensiunea tainică şi mistică, încă din zorile creştinismului, o categorie de personalităţi excepţionale care au o lucrare deosebită cu Hristos Domnul, Mielul şi Arhiereul veşnic, pentru mântuirea „fraţilor mai mici” din Biserica luptătoare, lucrare ce atestă comuniunea rugătoare şi mistică a tuturor creştinilor. Aceste personalităţi sunt martirii, despre care Sfântul Irineu din Lyon spune că sunt „fiinţe umane vii” iar cartea Apocalipsei dezvăluie că ei sunt lucrători şi rugători sub Jertfelnicul ceresc, căutaţi de glasul lui Dumnezeu care strigă „unde sunt martirii, aduceţi-mi martirii!”. Pe fiinţele lor săvârşeşte Arhiereul Hristos Liturghia cerească, pe sfintele lor moaşte din jertfelnicele bisericeşti săvârşesc Arhiereii Bisericii Dumnezeiasca Liturghie. Este bine şi mântuitor să ne pătrundem de acest adevăr scripturistic: martirii sunt fiinţe umane vii care se roagă permanent Domnului pentru vindecarea creştinilor şi a lumii. În rugăciunea lor şi a Bisericii identificăm creştinismul viu şi tămăduitor, patentat de două milenii cu sângele curs din crucea şi jertfa lor pentru lăţirea Împărăţiei lui Hristos.
Pentru a exemplifica că şi în zilele noastre, în viaţa Bisericii, rugăciunea martirilor este o realitate, redăm următorul eveniment petrecut la începutul mileniului al treilea. Într-o parohie s-a declanşat o mare tulburare şi dezbinare între credincioşi şi preotul lor. Motivul principal a fost revigorarea vieţii liturgice şi duhovniceşti, iar tulburarea a ajuns până la închiderea bisericii de către cei revoltaţi şi la obstrucţionarea săvârşirii Sfintei Liturghii pentru o zi de Duminică. Fapt de o mare gravitate: refuzul rugăciunii supreme de către o parte a comunităţii.
Preotul paroh a căutat în următoarele zile sfat la Episcopul locului şi la duhovnicul său. Duhovnicul era un foarte iscusit trăitor, îmbogăţit cu harisme duhovniceşti, pătimitor pentru Evanghelia Domnului în prigoana regimului comunist. Relaţia preotului cu duhovnicul era veche, devenind pavăză pentru viaţa duhovnicească a parohiei. În trei nopţi la rând l-a cercetat preotul pe părintele său duhovnic şi de fiecare dată renumitul duhovnic se afla în biserica sa la Sfânta Liturghie. La prima întrevedere preotului i s-au lămurit cauzele adevărate ale tulburării parohiale şi i s-a dat să pomenească o listă de nume de preoţi adormiţi în Domnul în timpul persecuţiei comuniste din lagăre şi închisori. Erau preoţii martiri din represiunea comunistă. La finalul pomenirii acestor nume preotul a simţit pentru prima dată o linişte şi o prezenţă mângâietoare. La a doua întrevedere, întrând preotul în sfântul Altar, duhovnicul deja îl aştepta cu aceeaşi listă de pomenit, scoasă din buzunarul din zona inimii (unde era ţinută permanent). Bucuria a fost din nou negrăit de mare!
La întoarcerea în parohie a venit şi constatarea unei schimbări de substanţă în sufletele credincioşilor. La a treia întrevedere, petrecută tot în altarul bisericii unde slujea duhovnicul pilduitor, preotul încercat a cerut cu sfială să copie lista preoţilor martiri, care s-au dovedit apoi cele mai reale şi rugătoare prezenţe pentru fragmentul de viaţă bisericească la care au fost invitaţi să participe şi să intervină la Hristos Împăratul Păcii. Renaşterea unei vieţi spirituale bisericeşti avusese deja loc în parohie, fiecare din cei implicaţi în evenimentul descris înţelegând, după măsura proprie, amploarea păcatului în care au alunecat dar şi marea milă a lui Dumnezeu care ne cheamă continuu la pocăinţă şi iertare, la slujire şi trăire a mărturisirii Bisericii lui Hristos în lume. Şi în acest caz suntem obligaţi să recunoaştem valoarea şi importanţa rugăciunii şi a comuniunii sfinţilor ca „prieteni şi fraţi mai mici ai lui Hristos”. Căci Rugăciunea este „fiinţa” relaţiei omului cu Dumnezeul cel viu, cu Dumnezeul învierii şi veşniciei sale.
„Sfinţilor martiri şi mărturisitori, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!”
Pr. Prof.
MIRCEA BEJENAR
Comentarii