Sfârșitul de Cireşar a fost cu rod pentru Lucian Dragotă. Cele două cărţi, „Petale de suflet” şi „Prin anotimpuri… cu dragoste”, lansate la Suceava, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, şi la Câmpulung Moldovenesc, la Liceul Tehnologic, au dezvăluit sufletul sensibil al unui om complet.
Născut în Câmpulungul Bucovinei, din părinţi profesori, mama – de matematică, iar tata – de educaţie fizică şi sport, Lucian Dragotă a absolvit Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi apoi Universitatea de Artă Dramatică şi Cinematografică „George Enescu” Iaşi, la clasa profesorilor Dionisie Vitcu şi Gheorghe Marinca. Talentul artistic s-a îndreptat spre teatru, muzică şi poezie: a fondat o şcoală de actorie, a scos trei albume muzicale, două de muzică rock şi unul de colinde, muzica, versurile şi interpretarea aparţinându-i, a început să scrie versuri din studenţie, pe foi, pe caiete, pe ambalaje de carton, concretizate, acum, în cele două cărţi de poezie, ambele apărute la Hermann Professional book editor, în 2023, la Sibiu, Colecţia „Poezie contemporană”. După lansarea de la Sibiu, oraş care l-a adoptat pe Lucian Dragotă, autorul şi-a urmat „calea sângelui” şi s-a întors ACASĂ.
Prieteni, colegi, iubitori de cuvânt şi de frumos, au venit, cu mic, cu mare, să se împărtăşească din frumuseţile cărţilor şi au cântărit sufletul poetului cu propriile suflete. „Purtând copilăria la rever” şi încercând „să spargă geamurile firii”, Lucian Dragotă propune o poezie care se cere cântată pentru a fi reîntregită, o poezie pentru care prozodia clasică reprezintă suprema libertate şi nu constrângere sau închistare în formă. În cele patru părţi ale volumului „Petale de suflet”, Amalgam, Cu mine despre mine, Patriotico-sociale, Pentru părinţi, „poemul dospeşte” în fiecare vers, chiar dacă „păpuşarii împrăştie pucioasă” şi „Europa miroase a război”: „Scriu versuri parcă la comandă / Dar o să-i pese cuiva? / Sunt încălţat în cizme de paradă / Şi-aştern pe foaie clipa mea”. Cum „iubirea este năzuinţa de a zămisli întru frumuseţe” (Platon), cel de-al doilea volum de poezie, „Prin anotimpuri… cu dragoste” reprezintă o adevărată ars amandi în care „scrisul poem nescris”, atunci când „cuvântul în poem se zbate”, transformă viaţa într-un „colind sublim”: „Aş vrea să scriu poemul vieţii mele / Care să fie numai despre tine, / Căci tu mi-ai dat putere vorbei / Şi mi-ai sădit în inimă iubire”.
Constantele celor două întâlniri, în locuri în care i-au rămas rădăcini – Suceava şi Câmpulung Moldovenesc – au fost autorul, cărţile, prezentatorul (subsemnata), poezia, muzica şi teatrul. De altfel, cele două leitmotive care ne-au oferit porţia de cultură au fost ut musica poesis şi theatrum mundi.
La Suceava, evenimentul a fost moderat de scriitorul Constantin Horbovanu care a pregătit şi un interviu imaginar, întrebările regăsindu-şi răspunsurile în filele cărţilor: „Cunosc un poet care susţine că el este buricul pământului. Un altul… că e cel mai valoros din lume. Un altul… că… fără el, planeta s-ar opri. Lucian Dragotă, tu eşti mai modest… Ce părere ai despre tine, poetul? – Sunt cel mai talentat din ţara asta!”; „Cine eşti tu, Lucian Dragotă? – Sunt omul ce visează veşnic!”; „Războaie, pandemie, sărăcie… Cum vezi lumea de astăzi? – Lumea buimacă dansează…”
Momentele de cea mai înaltă intesitate au fost realizate de fosta învăţătoare a autorului, dna Aurica Hetriuc, căreia Lucian Dragotă i-a dedicat o poezie, şi de fiica autorului, Roua Dragotă, care, moştenind talentul artistic al tatălui, a cântat la chitară şi a recitat, purtându-ne într-o adevărată muzică a sferelor.
La Câmpulung Moldovenesc, în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic, evenimentul a fost moderat de universitarul Neculai Marcel Flocea, preşedintele Cenaclului câmpulungean, „Țara de Sus”, care, cu ghiduşia-i proverbială, i-a făurit, pe loc, autorului, dedicaţii: „Azi, autorul, risipind petale, / A revenit în târgul anonim / Şi, prin poemele Domniei Sale, / Ne-a scos, măcar puţin, din anodin”; „Cu dragoste, hrăneşte anotimpuri / Flămânde, alungând în goană timp / Şi versuri i se nasc sub linotipuri, / Visând la muzele de sub Olimp”; „Actorul a ieşit în stradă / Nu ca să cumpere salam, / Aduce poezia ca ofrandă / Şi luptă cu maneaua lui Salam”.
Prozatorul Vasile Aioanei şi poeta Gabriela Braha, membri ai cenaclului câmpulungean, au vorbit despre autor ca despre rădăcinile regăsite şi despre eterna „nostalgie a originilor”, apoi au citit din creaţia autorului: Limba noastră, Dor de mama, ie, Tu, iartă-mă!
Scriitorul Ioan Mugurel Sasu, preşedintele Cenaclului „Nectarie”, Vama, a venit cu amintirile unui festival de odinioară, Festivalul de Umor fără Frontiere, de la Vama, când Lucian Dragotă îmbogăţea peisajul prin vers, cântec şi teatru.
Şi la Câmpulung, şi la Suceava, Lucian Dragotă a recitat – „Tu să citeşti această carte”, „Când te privesc, renaşte iar natura”; „Eşti imnul tinereţii mele”, „Frumoasa mea cu ochii de mărgele”, „În aşteptare”, „Mă vei găsi”, „Scrisul poem nescris”, „Gânduri pentru Mitzi”, „Doamnei învăţătoare”, „O inimă cât universul”, „Portocala”, „Actorii”, „Actorul” – şi a cântat, acompaniat de chitara fermecată – „Hai, dansează-mi, frumoaso”, „Degeaba-mi arde mie dorul”, „Mi-ai aprins în ochi scânteia”, dăruind momente unice.
Fiecare carte reprezintă lada de zestre a autorului în care s-au păstrat, cu sfinţenie, trăiri, emoţii, idei; într-un cuvânt, viaţă dăruită cititorilor, aşa cum însuşi autorul se confesează în cele două dedicaţii: „Dedic acest volum tuturor iubitorilor de vers, mult mai puţini din păcate decât odinioară, tuturor celora care m-au inspirat şi încurajat să aduc la lumină aceste rime cu suflet pe care le împărtăşesc cu drag cititorului”; „Dedic acest volum de versuri tuturor îndrăgostiţilor, celor care ştiu să iubească frumos şi care prin vers au hrănit inimi însetate de iubire”. Poemul scris de Lucian Dragotă reprezintă o reîntoarcre la forma clasică şi la frumuseţea dintâi a lumii, când fericirea avea chip de cântec: „Mai bat şi eu la uşa dumneavoastră / De mă primiţi, n-o să vă pară rău, / Am aşternut în versuri ce inima-mi apasă / Şi-am zămislit cu pana ce-a plâns sufletul meu”.
În nişte timpuri când trăim „o negare a tradiţiei şi o tradiţie a negării”, poemele lui Lucian Dragotă încearcă, parcă, să poetizeze poezia prezentului, reînnodând firele cu frumuseţea dintâi a lumii.
Prof. dr. LUMINIŢA REVEICA ŢARAN
Comentarii