Şase bătrâni salvaţi din mâinile traficanţilor

> 50 au fost duşi în centre de îngrijire, 42 se află în evaluare

Şase bătrâni cu dizabilităţi dintre cei care erau obligaţi să muncească, nu primeau hrană, medicamente şi nici nu erau curăţaţi au ajuns la spital. 50 au ajuns în centre de îngrijire, iar 42 sunt evaluaţi medicl.

În urma celor 31 de percheziţii domiciliare efectuate ieri de către poliţişti şi procurori DIICOT, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare, au fost identificate, în trei dintre imobile, 98 de persoane vătămate, care au fost evaluate medical la faţa locului, ulterior fiind transportate la două unităţi medicale, pentru investigaţii amănunţite.

Până la acest moment, cu privire la 6 dintre persoanele vătămate, medicii au decis internarea, alte 50 de persoane vătămate au fost cazate la mai multe centre de îngrijire, din municipiul Bucureşti, iar 42 se află în investigaţii medicale, informează IGPR.

De asemenea, pe parcursul percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate mai multe unităţi PC, laptopuri, suporturi de date, precum şi alte mijloace de probă.

Începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.

Totodată, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI