Sub ochii nostri, la căldura lumânărilor, caprifoiul a mai crescut puţin. Începuse să-şi amestece ramurile cu ale trandafirului şi era deja atât de înalt şi de păduros, încât Dany Madlen, de dincolo, de dincolo de frunzişul său şi de lume, îşi mijea privirea ca să ne vadă şi să-i simţim surâsul. Lângă el şi trandafir apăruse o plantă necunoscută, subţiratică, înaltă, ca un cocor dormind-veghind o clipă. Nici eu, nici Niadi nu o ştiam, iar George nu cunoştea ce furtună o adusese. Poate mai târziu avea să înflorească, să ne spună mai multe.
La Galeria Nouă din Galeriile „Frunzetti” Bacău, noua expoziţie a artiştilor Dany-Madlen şi Gheorghe Zărnescu era pregătită de vernisaj. De la plecarea lui Dany, pe 14 octombrie 2014, George, soţul, artistul plastic Gheorghe Zărnescu, a deschis în fiecare an câte o expoziţie, dar cel mai des câte două, împreună, şi tot împreună au fost prezenţi în mai multe expoziţii colective. Ca nu de mult, în martie 2023, cu alţi artişti participanţi în taberele de creaţie de la Tescani, la Teatrul Municipal „George Bacovia” Bacău.
Expoziţia este dominată de negrul adus (mai ales din Bucovina natală, spunea) cu atâta putere şi originalitate de Dany în universul artei româneşti contemporane. Expoziţia este consacrată colajului, unsprezece lucrări de Dany, patru de George şi trei împreună. Cele trei erau în lucru, aproape definitivate, când Dany s-a stins din viaţă. Tuşa finală i-a aparţinut lui George. Patru sunt ale sale, uşor de recunoscut după tema stelei, steaua naşterii, steaua marii veşti a mântuirii şi învierii, şi după maniera sculpturală a tratării acesteia, în care lemnul caprifoiului dă contur şi căldură. Căldură, primăvară, în ciuda negrului tăciune, împrăştie şi cele două colaje din prisaca sculptorului. Albinele sunt aproape tridimensionale, surprinse în clipa întâlnirii cu mierea ascunsă a nopţii. Ca şi bondarul, fagurii. Cele unsprezece lucrări ale lui Dany au fost puse de George în casete, ca să protejeze fragilitatea colajului de trecerea timpului. Sunt coborâri înlăuntru, căutări ale luminii, dialoguri, meditaţii, viziuni ale răsăritului când este numai o geană de purpură. Una doar se odihneşte printre florile din grădina mănăstirii. Geamul casetelor le apără de camerele aparatelor foto şi de filmat, însă devin aproape invizibile ochilor care le privesc şi vor să le vadă. Aproape, pentru că vederea deplină, limpede, spălată de lacrimă, este cu putinţă numai din anumite unghiuri. Din celelalte, se simte, se întrevede mişcare. Dar nu ştii dacă este a celui care priveşte sau a celei care te priveşte.
În expoziţie, albumul lui Dany-Madlen apărut sub egida Centrului Cultural „George Apostu” Bacău şi recenta antologie a Teilor Eminescieni de Elena Condrei, tipărită la Geea Botoşani. Cu o secţiune in memoriam care începe cu laureata Teiului de Aur Dany-Madlen Zărnescu. Paginile curg asemenea valurilor şi se opresc singure la poemul închinat de Dan Petruşcă celor doi artişti: „Dany şi George sunt într-un /balansoar, de o parte şi de alta a lumii ei vorbesc tot timpul având /în dicţionarul iubirii lor cuvinte /pe care noi nu le mai ştim /sau pe care pur şi simplu /nu ni le aducem aminte”.
În memoria peliculei lui Teodor Moldovan, chemarea la un moment de reculegere pentru Dany a pictoriţei Carmen Poenaru, preşedinta Filialei Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România. În memoria sufletului, ecou, „Negru”, însemnarea scriitorului Adrian Jicu, după vernisaj: „Ca de fiecare dată, o bucurie să îi revăd pe artistul plastic Gheorghe Zărnescu şi pe criticul de artă Iulian Bucur, care ne-au spus, în această seară, o tulburătoare poveste despre iubire şi despre moarte. Despre cum poţi fi prezent, deşi eşti absent. Şi despre cum poţi fi împreună, deşi eşti separat.
Primul dintre ei ne-a spus-o prin intermediul expoziţiei intitulată «Colaj», care a inclus lucrări realizate de Dany Madlen Zărnescu şi de Gheorghe Zărnescu. O fascinantă poveste de dragoste, prelungită dincolo de timp.
Cel de-al doilea ne-a spus, cu priceperea şi pasiunea unui intelectual carismatic, o altă fascinantă poveste, despre nuanţele şi despre luminozitatea negrului, demonstrând, într-un discurs captivant, ce forţă expresivă are această non-culoare.
Ascultându-l pe Iulian, mi-am amintit de «Negrul» lui Bacovia, despre care am vorbit chiar ieri la seminar, ajungând la concluzia că, de fapt, marea temă a poeziei bacoviene este iubirea”.
Călătorind spre Suceava, am căutat întâi în memorie poemul lui Bacovia, apoi colajul lui Dany, „Plumb”. Iar după aceea privirea a însoţit pe fereastra trenului căderea nopţii şi copacii negri grăbindu-se să ajungă acolo de unde vine primăvara. Pe tărâmul misterios al învierii.
Foto: Ovidiu Ungureanu
Comentarii