Anul 2023 a fost decretat prin lege Anul Ciprian Porumbescu şi, cu această ocazie, Muzeul Naţional al Bucovinei organizează o expoziţie itinerantă dedicată marelui compozitor.
Vernisajul expoziţiei „Ciprian Porumbescu – 170. O viaţă, o epocă, un ideal, deschisă la Suceava pe pietonalul din faţa Palatului administrativ” s-a desfăşurat ieri.
Realizată într-un format atractiv pentru publicul larg, expoziţia conţine panouri cu informaţii, mărturii şi evocări despre diverse aspecte din viaţa lui Ciprian Porumbescu: copilăria şi primii ani de şcoală la Ilişeşti, perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – şcoală de muzică autentică, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la teologie şi filosofie în Cernăuţi, Societatea studenţească „Arboroasa” şi temniţa habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, perioada studenţiei de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Braşov şi premiera operetei „Crai nou”.
Expoziţia mai cuprinde şi secţiunile „Sfârşitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterităţii”, precum şi imagini de la Casa şi Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.
Prin această expoziţie, Ciprian Porumbescu va fi prezent, pe parcursul întregului an, şi la Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul de Istorie Braşov, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Banatului şi Muzeul Regional Cernăuţi. (N.B.)



























Comentarii