O revedem cu ochii inimii pe doamna Elena Aioanei în câteva episoade memorabile.
Iat-o, la Protoieria Fălticeni împreună cu membrele SFOR a cărei preşedintă era, pregătind pachete pentru a fi împărţite familiilor defavorizate. E lângă profesoara Aspazia Mancu pe care a urmat-o ca preşedintă în timp la conducerea Societăţii Femeilor Ortodoxe Române din municipiu.
Iat-o, la Rădăşeni, veşnic prezentă, îngenunchiată cu rugă adâncă în faţa Sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Portăriţa, ce i-a ascultat toate spovedaniile de gând.
Iat-o, cu evlavie, emoţie şi credinţă adâncă în marea de credincioşi la solemnitatea întronizării fiului Cristian în înalt rang bisericesc, drept PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Lacrimi de bucurie pentru slujitorul lui Dumnezeu la Patriarhia Română1
Iat-o, adânc îndurerată la decesul lui Miron, soţul, alături de care a trăit bucuriile şi durerile vieţii într-o atmosferă curată, de continuă rugăciune.
Iat-o, în grădina solară a casei binecuvântate, trăind emoţia fiecărei rugi fierbinţi şi aşteptând cu bucurie să urmărească slujba de la Patriarhie: astăzi slujeşte Preasfinţitul! Bătăile inimii rezonează până departe, acolo, la altarul sfânt, unde fiul intuieşte ruga. Inimile mamei şi ale fiului bat la fel, în semn de evlavie creştină. Se roagă împreună. Se multiplică ruga. Toţi credincioşii sunt în adâncă rugăciune.
Iat-o, perindându-se în lumea bisericii. Este prezentă în Biserica Sfinţilor Arhangheli unde, în cimitirul de la Grădini, şi-a plâns soţul. Apoi la Biserica Sfântul Ilie unde-şi împlinea şi sarcina de dăruitor, împărţind multă bucurie celor să-raci. Dar la Biserica de la Folticenii Vechi, cu ce pioşenie urmărea slujba! Ochii albaştri ca seninul cerului, a căror culoare o moşteneşte şi Preasfinţitul Timotei, nu s-au îndepărtat o clipă de Dumnezeu, pe care l-a slăvit cu ardoare totdeauna. Aşa a trăit în spirit creştin, întocmai celor din familia ortodoxă a rădăşenenilor şi fălticenenilor.
Iat-o, în ultimul drum, tot spre Rădăşeni, la Biserica Albă. Aici îşi va dormi somnul de veci alături de Miron şi băieţelul decedat. Aici, în preajma bisericii unde şi-a creştinat fiul de care vorbea totdeauna cu smerenie şi respect: Preasfinţitul.
Pretutindeni a străbătut drumurile credinţei. Uşa bisericii i-a fost veşnic deschisă Şi le-a străbătut simţind înminunarea şi taina credinţei.
Acum, dăltuită în amintire, a găsit calea odihnei din neodihnă şi liniştea de veci. Orice plecare doare. Pentru absenţa ei lăcrimează florile din grădina casei, lăcrimează fiul ce-şi plânge mama, lăcrimăm astăzi noi toţi. Şi se aude un murmur de rugăciune: „du-mă la păşunea Ta dumnezeiască”. Flacăra aprinsă a vieţii s-a stins, dar este lumină.
A fost model de probitate morală. A dăruit şi s-a dăruit. Mamă şi doamnă. O revedem senină, zâmbitoare, generoasă, altruistă. Om al lui Dumnezeu. A plecat la cer. Un ultim omagiu. Mângâiere îndureratei tristeţi la ceas de vremelnică despărţire, PS Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor!
Doamnă Elena, rămânem mai săraci cu o prietenă, dar cu speranţa statorniciei în lumina Celui de Sus. Dumnezeu să vă ierte!
MIOARA GAFENCU
MARIA MITOCARU
Comentarii