Capitolul II – Struga – capitală mondială a poeziei
2.Poeţi laureaţi ai marelui premiu Cununa de aur
Anul 1970
Miodrag Pavlovic (n. 28. 11. 1928, Novi Sad –17.08.Tuttlingen, Germania, n. red. ), Serbia. Poet.
A terminat facultatea de medicină de la Belgrad în anul 1954. A studiat şi limbi străine. Primul volum de poezie 87 de poezii a apărut în anul 1952 când în Iugoslavia s-a manifestat o mai mare libertate în şi politică şi artă.
Volume: Pilon de Memorii (1953); Octave (1957); Laptele Primitiv (1962); Marile Întrebări (1969).
A lucrat ca editor. A fost şi director al Teatrului Naţional din Belgrad. De două ori a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru literatură. Este membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe din Serbia. Acum locuieşte la Tuttlingen – Germania.
Certuri
Nu mă întreba
de ce merg călare şi singur
printre stânci
în fiecare zi uit câte un cuvânt
şi în fiecare noapte pierd o stea
şi în fiecare dimineaţă printr-o altă uşă
Zbor de acasă, zbor din rădăcini.
Frigul şi întunericul s-au întrepătruns
în lacuri cu pietriş îmi caut adăpost
aproape de dragon şi grifoni
zăpada mă cuprinde până la gât
şi calul meu se afundă în răul adânc
sunt în fitil sub armură
ard în ger între două dueluri
Şi doresc să aud o laudă mamei celei bune
Dar nimeni n-a cântat pe drum
biserici s-au oglindit iarna
în adânc, şi noaptea văd focuri vâlvătaie
în piscul muntelui Velebit
şi doi călăi suflă-n degete să le
încălzească, vreau să-mi ardă tot trupul
până la sămânţă.
Priveşte cum ard focuri
sus pe dealul cu vânt
şi nu mă întreba
de ce călăresc singur
departe de sat
încercând să găsesc leacul
pentru mulţi fraţi răniţi şi pentru mine.
Şi eu voi coborî de pe cal
când focurile se vor mai domoli
când viperele se vor mistui
În inima cremenei.
(Traducere de Al. Căprariu şi Ion Deaconescu)
JADRANKA ANGELOVSKA, Macedonia


























Comentarii