Pofta vine…

> L.D. CLEMENT

Aşa se zice: Pofta vine mâncând! Plus că, dacă emiţi o informaţie care să genereze cel puţin dispoziţie dacă nu poftă… Şi nici n-ar putea zice oarecine că e fake news. Iată că, de curând, o platformă care ţine socoteala rezervărilor la restaurante prin toată ţara a dat de veste că, din ce în ce mai straşnic, românii iau masa la restaurant. Dacă în 2019 solicitau rezervări la masă aproape 400.000, anul trecut au fost în jur de 725.000, iar începutul de an 2023 cică dă semne că tendinţa este în continuare crescătoare. Aşadar dau cu presupusa: cine află aşa ceva şi nu şi-a făcut rezervare măcar la un prânz la restaurant (sau la o cină de 8 Martie) s-ar putea simţi totodată exclus şi ademenit… încât să intre şi el/ea în eşalonul crescător al celor care iau masa în oraş. Cu rezervare! Dincolo de asta… ce s-ar mai putea înţelege? Poate că de la an la an creşte numărul celor care îşi permit. Sau al tinerilor care intră în eşantionul de numărare/cercetare vs. maturii care nu-şi trădează vechile obiceiuri. Sau al celor care prestând şi circulând (vorba francezului: metro, boulot, dodo – pe româneasca mea… navetă, slujbă, somnic) ajung acasă, direct în dormitor, pe la ora 20:00… constată că li s-a furat timpul în care, eventual, (şi) să gătească ceva… Interesant şi aş zice că de subliniat este informaţia că în ianuarie 2023 s-a dublat faţă de ianuarie 2022 numărul celor care iau micul dejun în oraş!!! Presupun că este vorba despre o categorie aparte de consumatori, evident în creştere. Deci presupun că nu este vorba despre unii provenind din minoritatea care prestează noaptea, „în schimbul 3”, ci despre rentieri de tot felul ori slujbaşi care-şi încep travaliul zilnic la 10:00, cu pauză obligatorie la 13:00 şi reluare la 15:00.

(…După ce am scris rândurile de mai sus, aşa mi-a venit o poftă să fug într-un restaurant! Însă având încă f. multă treabă şi prânzul luat de-acasă, în caserolă, m-am abţinut. Dar nu-mi refuz întrebarea: Când lumea bună are parte de breakfast la restaurant, de prânz şi cină tot acolo… eu cât voi mai rezista?!!!)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI