> Biserica de lemn şi „cimitirul mioritic” din Horodnic de Sus
Joi 27 octombrie a.c., la Horodnic de Sus a fost resfinţită biserica de lemn construită în anii 1790/1791 şi renovată recent. Aceasta are hramul Sf. Dumitru şi se află pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava la nr. 275. Despre acest eveniment s-a menţionat pe larg în mass-media suceveană şi nu mai insistăm.
Nouă ne-au atras atenţia două aspecte interesante în acest loc minunat.
Primul, cele cinci cruci de pe această biserică sunt o raritate, sunt aşa-numitele „cruci cu semilună”, deoarece au la bază o semilună. Existenţa semilunii la baza crucilor de pe bisericile ortodoxe este un mister (vezi, spre exemplu, „Misterul crucilor cu semilună” – Wikipedia). După unii, semiluna la baza crucii ar reprezenta victoria Creştinismului asupra Islamului, după alţii ar fi fost puse ca atunci când năvălitorii de credinţă islamică, văzând semiluna pe biserici, nu aveau curajul să le profaneze, alţii văd în crucea cu semilună o asemănare cu litera grecească
care este asociată cuvântului care înseamnă înviere; alţii cred că se aseamănă cu crucea ancoră, întâlnită prin catacombele romane etc. Cert este că semiluna era utilizată ca simbol şi de bizantini şi, foarte probabil, de aici i se trage originea. Istoricii vor elucida acest mister. Până una alta, aceste cruci sunt foarte frumoase. La noi în judeţ întâlnim cruci cu semilună la biserica de lemn din Putna, la biserica Bogdana din Rădăuţi, la biserica de lemn din Frătăuţii Noi. Cea mai recentă o întâlnim pe biserica de lemn din comuna Straja. Posibil să mai fie şi altele, dar încă nu avem cunoştinţă.
Al doilea aspect interesant se află în cimitirul satului de lângă aceasta biserică. Aici întâlnim aproape 100 de cruci de piatră pe care sunt gravate simboluri astronomice: Soarele, Luna, Pomul vieţii, Ochiul lui Dumnezeu, stele, hexagrama, păsări. Privind aceste cruci, imediat ne duce gândul la versurile din balada „Mioriţa”: „Iar tu de omor / Să nu le spui lor. / Să le spui curat / Că m-am însurat / C-o mândră crăiasă, / A lumii mireasă; / Că la nunta mea / A căzut o stea; / Soarele şi Luna / Mi-au ţinut cununa. / Brazi şi păltinaşi / I-am avut nuntaşi, / Preoţi, munţii mari, / Păsări, lăutari, / Păsărele mii, / Şi stele făclii”.
Din acest motiv am putea numi acest cimitir un „cimitir mioritic”.
Personal cred că cei care au realizat aceste cruci au avut cunoștință de sensul baladei „Mioriţa”. Îmi aduc aminte că în școala generală aveam un coleg din Horodnic de Sus şi, într-o vizită la el, bunica lui ne-a recitat balada „Mioriţa”. Nu ştiu dacă a învăţat-o la şcoală sau o ştia de la bunica ei, care ar fi putut să o ştie de la bunica ei ş.a.m.d., însă aceasta îmi dovedeşte ca balada era în conştiinţa oamenilor.
Cea mai veche „cruce mioritică” de aici este din anul 1839, dar se întâlnesc şi câteva din anii ’60 ai secolului XX. Cu siguranţă că astfel de cruci au existat şi mai demult; probabil fiind realizate din lemn, nu s-au păstrat.
Acest cimitir în care este ilustrat omul în raport cu Cosmosul nu este cu nimic mai prejos decât cimitirul de la Săpânţa, în care crucile ilustrează omul în raport cu societatea.
Asemenea „cruci mioritice” sculptate în piatră se găsesc în număr mare şi prin alte cimitire din Bucovina. Aceste valori de patrimoniu ar trebui inventariate şi protejate, fiindcă, din păcate, unele sunt lăsate în paragină, ca fiind vechi, altele mutate, altele deteriorate, aruncate pe sub gardurile cimitirelor etc., cu alte cuvinte, lipsa de respect faţă de munca înaintaşilor.
În încheiere considerăm că cimitirul sătesc din Horodnic de Sus poate fi numit o „Săpânţă a Bucovinei” şi ar putea fi integrat în turismul religios.
Comentarii