Coşarul

Mi-au declarat profesionişti din branşă, dintre cei care zilele astea ne-au stat în cale să ne vândă cu bucata ce-au cumpărat înainte cu kilul, că dintre toate cele-s de vânzare, de la pâinea cea de fiecare zi până la casele pentru toată viaţa, doar mărţişoarele nu s-au scumpit, au rămas la preţuri de anul trecut. Iar dacă mi-au declarat, a trebuit nu să-i cred pe cuvânt, ci doar să reţin. Drept este că cele mai ieftine mărţişoare costă 2 lei, nefiind ele, în esenţa lor tradiţional-simbolică, de numai 2 lei, ci valorând, când sunt dăruite cu drag, cam cât cele de zeci de lei sau mai mult. Pe de altă parte, profesioniştii din branşa acestor vânzători stradali se plâng şi ei, ca tot românul: că aproape degeaba şi-au pus tarabele la răspântii de după mijloc de februarie, că cei mai mulţi (tot) în ultimele zile aleg ce au de cumpărat; totodată, că de la an la an li se (tot) împuţinează muşteriii: noroc de părinţii de elevi că, dacă n-ar fi ei, s-ar duce de râpă şi tradiţia, şi mica lor afacere! Iar încă pe de altă parte, în numele tradiţiei, pe ici pe colo s-a mai plusat pe un mărţişor care, după cum anticipam, dacă persoana ţi-e tare scumpă, este şi acela mai scump şi nu se cumpără de la răspântie, ci de la magazinul specializat în scumpeturi. Dacă, poate, coşarul e de aur şi bătut cu pietre, altfel se pune problema: va fi fiind vorba de dragoste mare, eventual de răsplătit cam la preţul aurului şi pietrelor. Şi să ne amintim colea cântecelul lui Colea Răutu: „…Ţi-a ieşit cosaru-n drum / Şi-o să ai ce vrei de-acum; / Griji, nevoi, necaz, durere / Se vor duce ca un fum! // Crede, crede omule, / Îndulceşte-ţi zilele! / Crede toate, strigă viaţa / Astăzi e, mâine nu e…”. (Şi-apropo de coşar, „Crai nou” v-a transmis mereu poveţele de la ISU „Bucovina” care, la o adică, sunt mai preţioase decât un mărţişor!)