În cadrul stagiului de practică în instituţii de învăţământ sucevean

Studenţi francezi, într-un tur cultural al Bucovinei

 Alianţa Franceză din Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, continuă proiectul de colaborare cu Institutul Naţional Superior al Profesoratului şi Educaţiei (INSPE) din cadrul Universităţii Champagne-Ardennes Reims, Franţa, prin care, anul acesta, 13 masteranzi francezi desfăşoară stagii de practică pedagogică în 11 instituţii de învăţământ din Suceava şi din împrejurimi.

După o primă săptămână de asistenţă la cursuri şi de implicare în diferite activităţi în cadrul instituţiilor şcolare partenere (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Şcoala gimnazială „Ion Creangă”, Şcoala gimnazială nr. 1, Şcoala gimnazială nr. 4, Colegiul tehnic „Al. I. Cuza”, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Şcoala gimnazială Preuteşti, Şcoala gimnazială Ipoteşti), studenţii francezi au avut ocazia să participe la un tur cultural al oraşului Suceava şi al împrejurimilor sale, care să îi ajute să descopere o parte din istoria şi tradiţiile Bucovinei. Astfel, sâmbătă, 18 februarie, tinerii au vizitat Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, apoi plecat într-o excursie care a avut ca obiective principale Muzeul Oului de la Vama, Mănăstirea Voroneţ şi Mănăstirea Humor.

Studenţii au fost încântaţi să descopere tradiţia încondeierii ouălor de Paşte şi colecţia impresionantă de ouă provenite din toate colţurile lumii şi adunate de Letiţia Orşivschi, artist român recunoscut la nivel naţional şi internaţional. La Voroneţ, Maica Stareţă Gabriela a prezentat tinerilor francezi istoria mănăstirii şi semnificaţia picturilor care au făcut acest lăcaş de cult celebru în întreaga lume, dar şi elemente specifice tradiţiilor religioase ortodoxe precum şi detalii referitoare la viaţa de zi cu zi în cadrul unei mănăstiri. Excursia s-a încheiat cu vizita Mănăstirii Humor, unde studenţii, iniţiaţi deja în descifrarea picturilor în frescă, au remarcat elementele comune, dar şi diferenţele coloristice care constituie amprenta specifică acestei mănăstiri.

Duminică, 19 februarie, masteranzii au avut prilejul de a aprofunda elementele referitoare la istoria, cultura şi tradiţiile din Bucovina prin vizitarea a trei obiective turistice de referinţă pentru oraşul Suceava, şi anume: Muzeul Naţional al Bucovinei, Cetatea de Scaun şi Mu-zeul Satului Bucovinean. Cei 13 masteranzi au descoperit evenimente istorice care au marcat istoria României şi a Sucevei, dar şi obiceiuri legate de viaţa de zi cu zi a ţăranului bucovinean.

Această pauză culturală va fi continuată cu o nouă săptămână de stagiu, de data aceasta centrată pe predare. Stagiul de practică se va încheia vineri, 24 februarie.

Este al doilea an când Alianţa Franceză coordonează acest proiect prin care se doreşte promovarea învăţării limbii franceze, dar şi încurajarea schimburilor de bune practici cu privire la metodele şi tehnicile utilizate la clasă în predarea limbilor străine. (C.P.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI